11.6 C
București
marți, 29 octombrie 2024
AcasăOp & EdSecuricii fac poc, serviți cu AOC

Securicii fac poc, serviți cu AOC

Reducerea posturilor guvernamentale rămâne doar un enunț de adormit Mitsura. De parcă n-ar exista destule instituții controlate prin acoperiți, guvernanții crează Agenția pentru Operațiuni Compensatorii (AOC), controlată la vedere de SRI, SIE, DGPI, SPP și STS. În trecut în orb, acum la vedere.

Inițiativa i-a fost pasată senatoarei liberale de Ilfov, Nicoleta Pauliuc, rămasă în dispozitiv. Asta în timp ce colegi de-ai domniei sale programau vacanțe de la Vourvourou până în Asia Mică.

Creatoarea legii cancerului, a asistenței medicale pentru cuplurile infertile, susținătoarea frenetică a Legii Bujorului – floare națională a României, a înregistrat la Biroul Permanent Propunerea Legislativă de modificare a Legii Offset. Veche din 2002, aceasta nu mai satisfăcea cerințele momentului. 

Să producem măcar tabla dintr-o rachetă!

În guvernarea Adrian Năstase, pe vremea când bugetul înzestrării militare era de zece ori mai mic, norma juridică avea ca scop asigurarea cadrului juridic pentru achizițiile militare din străinătate, în sensul că o parte din componentele arsenalului importat să se producă și în România. 

Dar ce prevede noua propunere legislativă, dezbătută în foruri închise?

Încă din preambul, se spune că ”propunerea legislativă așează în construcția instituțională o structură nouă și anume Comitetul de coordonare cu un rol fundamental în activitatea Agenției.” Așezat, neașezat, de ce e nevoie de reprezentanți ai serviciilor de intelligence? Unde sunt împuterniciții statului din industria națională de apărare? Micul amănunt nu se explică în documentul elaborat.  

Securicii fac poc serviți cu AOC
desen de Ștefan Popa Popa’S

Acțiunea e vicleană. Securicii (noii securiști) au ales un parlamentar cu o vastă, temeinică și laborioasă muncă legislativă, cu o imagine bună printre români. Nu sunt puține familiile de români care beneficiază de inițiativele ei, de altfel mult lăudate. 

Perversitatea serviciilor secrete e fără margini. Acestea sunt în stare să se folosească de orice mijloace, să compromită orice, în misiunea de control total a societății, conform noilor Directive europene și în acord cu Marea Resetare. 

G to G, ca să fenteze offsetul

În guvernarea securistoidă a lui Dacian Cioloș, băieții veseli, firește trași de fireturi, au descoperit că achizițiile guvern la guvern (G to G) pot eluda prevederile legii, deschizând un front convenabil de șpăgi pentru generali. Generali care, firește, nu puteau cădea în tranșeele luptei anticorupție, ei fiind scutiți de învinuiri. Nu erau apți combatanți, nici parte a inamicului. Dar? Lucrau pentru țară, serveau patria, înarmau biata noastră armată?

Viitoare tunuri financiare, sub acoperirea legii. Doar buzunarele românilor rămân descoperite

Apariția comitetului de coordonare al poc-aoc, format din reprezentanții intelligence-ului românesc, stârnește suspiciuni rezonabile că în spatele secretului de serviciu se ascund viitoarele tunuri. Fripți, suflăm și-n iaurt. Dar ne întrebăm de ce liberalii sacrifică o frumoasă doamnă? Atât de consonantă cu suferințele românilor și o pun într-o acțiune cu viitor previzibil?

Prezent la o așa zisă dezbatere în Parlament, pe marginea propunerii legislative de înființare a AOC, Blocul Național Sindical și-a exprimat punctul de vedere privind oportunitatea relansării industriei naționale de armament, prin mecanismul de compensare offset. Sigur că sună a ceaușism invocarea apartenenței României în top zece producători mondiali de armament. Astăzi, prin grija guvernului de la Varșovia, concernul polonez PGZ are vânzări de 1.3 mld USD pe an. Romarm? 60 de milioane. Și cine e cel mai strategic partener al americanilor?

Printre altele, fie spus, norma propusă impune mecanismul de compensare și a contractelor G to G, ceea ce reprezintă un lucru salutar. Dar dacă avem de-a face cu offsetul de tipul camioanelor Iveco, mersi nu. La un plan de achiziții de peste 700 de milioane de Euro, compania italiană a deschis o așa zisă fabrică la Petrești, în Dâmbovița,  cu o investiție de 20 de milioane de Euro. Suspicios din fire, am mers pe urmele fostului premier liberal Ludovic Orban, ca să văz. În realitate e o vopsitorie, înadins montată în România, pentru a eluda plata TVA, spun specialiștii.

Șpaga la general

Achiziţia rachetelor HIMARS şi Patriot au offset sau contracte de compensare ”zero barat.” La fel şi cumpărarea avioanelor F-16. În cazul transportoarelor Piranha, un pic. 

Dar de ce un comitet plin de securici? Memoria media românească, sponsorizată de cartelurile marilor producători de armament, nu consemnează șpăgile date unui general român de compania Kongsberg din Norvegia, cea care s-a ocupat și de livrarea avioanelor F-16. 

citește și: Huiduirea lui Fritz prevestește sfârșitul userismului

În 2014, firma Kongsberg a fost anchetată de Okokrim pentru scurgerea din conturile firmei a milioane de dolari către căsuțe poștale din paradisuri fiscale: Isle of Man, Delaware, St.Vincent, în conturi din Austria, Ungaria, și către un general din serviciile secrete din România, pentru asa zise contracte de consultanță și ”de agent” pentru care nu s-a prestat nici un fel de servicii ( altele decât traficul de influență). Okokrim a cerut în zadar DNA-ului să investigheze. Norvegienii nu știau cutuma? Niciun străin nu poate fi făcut penal. Totuși, Acarul Păun, fostul director executiv pentru Europa de Est al Kongsberg, Dag Tore Sekkelsten, a recunoscut în instanță sifonarea celor 24 milioane de dolari și că românii percepeau un comision de 15%. El a fost acuzat că și-a însușit ceva peste o sută de mii de dolari pentru nevoile consoartei. Toată presa norvegiană a consemnat. Dar în România, câinele de pază face pâs. 

Dîncu dixit: ”să devenim rentieri pe banii lor?”

Mai are rost să relatăm zicerea plină de esență a ministrului apărării Vasile Dîncu de la întâlnirea cu BNS? ”Dar ce vreți, măi, oameni buni, să devenim rentieri pe banii lor?” Chiar așa. Generalii să dea toate contractele străinilor, ei să rămână cu șpăgile, iar industria națională de apărare să tragă cu flinta care nu face poc. Poc-Aoc, adhoc. 

Vocile lumii

Nicolae Ciucă

Prim ministru

Securicii fac poc serviți cu AOC

Americanii de la General Dinamycs au promis investiţii de 200 de milioane de euro în uzina mecanică Bucureşti. „Se concretizează un transfer de tehnologie şi ‘know-how’ în industria românească, în economia românească. Poate să reprezinte catalizatorul pentru relansarea industriei de apărare româneşti,”a declarat recent Nicolae Ciucă, premierul României, informa la timpul respectiv Profit.ro.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Miniștrii de externe din 13 țări UE condamnă „încălcarea regulilor internaţionale” la alegerile legislative din Georgia

Miniştrii de externe din 13 ţări ale UE au condamnat luni "încălcarea regulilor internaţionale" în timpul alegerilor legislative de sâmbătă din Georgia, afirmând că...

Nicolae Ciucă spune că la Revoluție era în cazarmă. Ca ministru al Apărării și-a cerut scuze pentru greșelile Armatei din decembrie 1989

Nicolae Ciucă a explicat la dezbaterea electorală organizată de Antena 3 CNN că la Revoluţie se afla în dispozitiv de pază la căminul militar...

Mike Amesbury, parlamentar laburist, a fost suspendat din partid după ce a bătut un bărbat pe stradă

Parlamentarul britanic Mike Amesbury care a bătut un bărbat în plină stradă a fost suspendat din Partidul Laburist. Incidentul a avut loc pe stradă...
Ultima oră
Pe aceeași temă