26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleTravelStudiu: Litoralul românesc va fi ocupat în proporție de 70%

Studiu: Litoralul românesc va fi ocupat în proporție de 70%

Cu o primă lună de sezon estival peste media ultimilor ani, Transilvania Investments, acționarul principal la Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA (THR), estimează un grad de ocupare de 70% pentru vara 2022. Interesul crescut al turiștilor români pentru sudul litoralului și prețurile sub media practicată de piață susțin o creștere a cererii pentru cele peste 5.000 de locuri de cazare pe care compania, prin intermediul THR, le deține în circuitul turistic.

Am reușit să depășim, cu rezultate mulțumitoare, cea mai dificilă perioadă din sezon, când, asemenea tuturor operatorilor de pe litoral, a trebuit să gestionăm nu doar lipsa, tradițională, a turiștilor pe litoralul românesc ci și criza de personal din sector.”, spune Radu Roșca, președinte Transilvania Investments. „Intrăm în săptămânile de vârf cu o echipă închegată și cu un grad de rezervare de până la 95% în cazul unora dintre hotelurile noastre, pentru perioada 15 iulie – 15 august.

Stațiunea Saturn rămâne principala zona de atragere a turiștilor, aici compania operând peste 2.000 de camere în hoteluri aflate în administrarea THR sau închiriate. Pentru prima lună a sezonului, media unui sejur a fost de 3-4 zile, dar aceasta se va dubla, potrivit prognozelor, în luna august. Începând din acest an, în hotelurile  Cleopatra 4* și Narcis 3* au fost introduse servicii tip all inclusive, în urma cererii tot mai crescute din partea turiștilor. În cazul clienților din Saturn, 99% sunt turiști români, cu o medie de vârstă de 33 de ani, ce optează în principal pentru hoteluri poziționate pe plajă, fiind considerat un criteriu cheie în alegerea cazării.

Compania a investit, în ultimul an, peste 1 milion de Euro în hotelurile pe care le administrează direct pe litoral, pentru a le aduce mai aproape de standardele dorite de clienți. Vraja Mării din Eforie Nord este locația ce a trecut prin cele mai importante lucrări de renovare și chiar dacă rămâne clasificată, pentru moment, la 2*, condițiile de aici au fost mult îmbunătățite.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...
Ultima oră
Pe aceeași temă