Opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a lansat luni o organizaţie internaţională anti-corupţie, informează Reuters.
Potrivit canalului lui Navalnîi pe reţeaua Telegram, unde mesajele sale sunt postate prin intermediul avocaţilor care au acces la el, din consiliul noii organizaţii vor face parte fostul premier belgian Guy Verhofstadt, politologul Francis Fukuyama, jurnalista Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, precum şi soţia disidentului, Iulia Navalnîia, conform agerpres.ro.
Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a lansat o nouă fundație ce-și propune să lupte împotriva corupției
Noua Fundaţie internaţională anti-corupţie va fi „complet transparentă şi clară” şi primele sale resurse le vor constitui cei 50.000 de euro primiţi odată cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire decernat anul trecut lui Navalnîi de Parlamentul European.
„Ca întotdeauna, contăm pe ajutorul şi sprijinul dvs şi promitem că vom face treabă bună”, a fost citat Navalnîi în social media.
În iunie 2021, o instanţă rusă a scos în afara legii birourile reţelei regionale a lui Navalnîi şi Fundaţia Anticorupţie a acestuia, ambele considerate în prezent ca extremiste şi nedorite de către autorităţile ruse.
Un apropiat al lui Navalnîi dezvăluie câte zile mai are Putin la putere
Leonid Volkov, apropiat al lui Aleksei Navalnîi, face o dezvăluire despre Putin care ar putea încuraja pe toți opozanții acestuia pentru că se referă la câte zile ar mai sta acesta la putere.
Cu decizia de a intra în război cu Ucraina, Vladimir Putin „şi-a scurtat clar zilele la putere”, a declarat Leonid Volkov, un apropiat al lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus, notează AFP.
Prin invadarea Ucrainei, „Putin a făcut să scadă în mod clar probabilitatea scenariului potrivit căruia să rămână la Kremlin până moare, aşa cum a intenţionat”, a afirmat Leonid Volkov într-un interviu pentru AFP, cu prilejul Summitului de la Geneva pentru drepturile omului şi democraţie.
Pentru opozant, preşedintele rus „a făcut o greşeală de calcul” lansând trupele sale împotriva ţării vecine la 24 februarie, iar această invazie este sortită eşecului.
Leonid Volkov a recunoscut că „Putin se descurcă bine pentru a-şi vinde propaganda” şi a justifica invazia în ochii acelei părţi a populaţiei ruse care nu are altă sursă de informare decât televiziunea de stat.
Dar, a insistat Volkov, elitele ruse „trăiesc foarte rău cu dezastrul economic, cu pierderile (umane), cu restricţiile şi cu sancţiunile. Vor începe să se gândească la o schimbare a regimului sau la o schimbare de sistem”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!