4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCEDO a primit o reclamație din partea Ucrainei împotriva Rusiei privind încălcările...

CEDO a primit o reclamație din partea Ucrainei împotriva Rusiei privind încălcările drepturilor omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasburg a anunţat marţi că a înregistrat o reclamație oficială din partea Ucrainei împotriva Rusiei, o procedură destul de rară, menită să constate încălcările drepturilor omului comise de Moscova de la începutul invaziei în ţara vecină, transmite AFP.

„Pe 23 iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a primit o cerere completată în mod oficial în acest caz”, care se referă la „acuzaţiile guvernului ucrainean privind încălcări masive şi flagrante ale drepturilor omului comise de Federaţia Rusă în operaţiunile sale militare pe teritoriul Ucrainei din 24 februarie 2022”, a declarat Curtea, braţul judiciar al Consiliului Europei.

Până în prezent, CEDO a primit din partea Kievului doar cereri pentru „măsuri provizorii”, rezervate situaţiilor de urgenţă. Astfel, Curtea a solicitat Moscovei în repetate rânduri să pună capăt acţiunilor sale în Ucraina, cereri rămase fără rezultat.

„Curtea a primit acum o solicitare completă din partea guvernului ucrainean, în care acesta afirmă că Federaţia Rusă a invadat ilegal Ucraina şi că invazia şi ocuparea anumitor părţi ale Ucrainei continuă”, potrivit CEDO.”Conform guvernului ucrainean, Federaţia Rusă a desfăşurat atacuri ţintite, nediscriminatorii şi disproporţionate împotriva civililor şi a bunurilor acestora pe teritoriul Ucrainei, încălcând toate normele dreptului internaţional aplicabile”, conform agerpres.ro.

CEDO a primit o reclamație din partea Ucrainei împotriva Rusiei, aceasta din urmă fiind legată de instanța europeană până la mijlocul lunii septembrie

În mod normal, Moscova continuă să fie legată de deciziile CEDO pentru toate acţiunile comise până la jumătatea lunii septembrie, chiar dacă Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei la jumătatea lunii martie. Dar această procedură iniţiată de Kiev ar putea avea un efect redus deoarece Moscova a decis la începutul lunii iunie să nu mai aplice deciziile CEDO.

Petiţiile interstatale, proceduri prin care un stat dă în judecată un al stat, sunt rare. Din 1953 au fost doar circa 20 de astfel de cazuri.

Luând în considerare această cerere, în prezent sunt în curs cinci petiţii interstatale depuse de Ucraina împotriva Rusiei în ultimii ani.

De asemenea, CEDO a primit 8.500 de cereri individuale referitoare la evenimentele din Crimeea, estul Ucrainei sau Marea Azov.

Statul condamnat ar putea fi nevoit să plătească zeci de milioane de euro statului vătămat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă