17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăAzomureș suspendă din nou producția

Azomureș suspendă din nou producția

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România și totodată cel mai mare consumator industrial de gaze naturale din țară, oprește producția de amoniac, tot din cauza scumpirilor, anunță compania.

Piața europeană a gazelor naturale a înregistrat o creștere bruscă a prețului. În ultimele zile prețurile au urcat de la 80 Euro Mwh la 125 – 130 Euro Mwh.

Explozia unui terminal de export gaz lichefiat (LNG) în Statele Unite, probleme pe lanțul de transport al gazelor și operațiuni masive de stocare a gazelor pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023 au determinat din nou o creștere a prețului.

În paralel, prețurile la îngrășăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activități acum fiind cele de recoltare a culturilor. În aceste condiții este evident că producția de îngrășăminte nu mai este sustenabilă din punct de vedere economic. În consecință, Azomureș a luat decizia de a suspenda temporar producția de amoniac (produs intermediar obținut din gaz, utilizat pentru fabricarea îngrășămintelor), instalația urmând a fi oprită în condiții de siguranță începând cu data de 23 iunie 2022. Vom continua să producem îngrășăminte, până la epuizarea stocului de amoniac existent. Decizii similare au luat și alte companii din Europa, cauza fiind aceeași, prețul nesustenabil din punct de vedere economic.

„Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrășăminte. În România, continuăm dialogul cu autoritățile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe țări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziția industriei un preț plafonat, de 72 Euro Mwh. Până astăzi, România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive, deși are la dispoziție cadrul legal european. Ca producător știm că este dificil să asigurăm cantitatea necesară pentru viitorul sezon agricol, dacă nu producem pe timpul verii. Schema Uniunii Europene trebuie aplicată și în România”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.

Personalul de pe platforma Azomureș își va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie. În acest moment nu se ia în calcul șomajul tehnic, dar rămâne o opțiune dacă suspendarea activității se va prelungi, mai spun oficialii companiei.

Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești. Azomureș este parte din grupul elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrășăminte și cereale la nivel global.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă