2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieBoloş: A doua cerere de plată din PNRR va fi transmisă Comisiei...

Boloş: A doua cerere de plată din PNRR va fi transmisă Comisiei în octombrie

Guvernul va transmite a doua cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană în luna octombrie a acestui an, în sumă de 3 miliarde de euro, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Marcel Boloş, luni, la finalul reuniunii Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“În cadrul Comitetului interministerial s-a discutat şi despre situaţia următoarei cereri de plată, cererea de plată numărul 2, care urmează a fi depusă în cursul lunii octombrie a acestui an, când România are de încasat, de asemenea, suma de 3 miliarde de euro. Aşadar, în conturile României din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cursul anului 2022 trebuie să avem suma de 10 miliarde euro, ar trebui să avem această sumă după depunerea cererii de plată numărul 2 din cursul lunii octombrie”, a declarat Marcel Boloş, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Oficialul a mai spus că aceasta este perioada în care Comisia Europeană e posibil să mai transmită “observaţii sau clarificări la jaloanele care deja au fost îndeplinite”.

“Reamintesc că un număr de 21 de jaloane am avut ca şi obligaţie de îndeplinit până la sfârşitul anului 2021, iar din acest punct de vedere, până la momentul la care se efectuează plata pentru cererea de rambursare, Comisia Europeană mai are dreptul să solicite aceste clarificări pentru obţinerea de informaţii suplimentare. Aşadar, ministerele de linie vor rămâne în continuare în legătură cu noi în calitate de reprezentant naţional, pentru a mai răspunde, dacă va fi cazul, la eventualele informaţii suplimentare pe care le poate solicita Comisia Europeană”, a declarat Boloş.

Ministrul a menţionat că tot pe ordinea de zi a Comitetului interministerial s-a analizat şi s-au prezentat primele măsuri de lansare a apelurilor de proiecte, care sunt aferente implementării primelor proiecte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Discutăm de un număr de 58 de apeluri de proiecte cu o valoare de peste 13 miliarde de euro, deci 70% din valoarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă urmează să fie implementat şi să fie organizate aceste apeluri de proiecte. Unele dintre ele s-au şi lansat şi s-au văzut… procesul acesta de implementare, mai ales la Ministerul Dezvoltării Regionale, unde apelurile de proiecte în ceea ce priveşte eficienţa energetică pentru blocurile de locuinţe, dar şi pentru clădirile publice au fost apeluri de un real succes, dar, de asemenea, urmează desigur şi celelalte ministere de linie să îşi coordoneze activităţile, astfel încât partea aceasta importantă de utilizare a banilor din PNRR să poată să fie dusă la bun sfârşit”, a mai afirmat Boloş.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...
Ultima oră
Pe aceeași temă