5.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSănătateRecuperarea dupa accidentul vascular cerebral poate fi facuta la domiciliu cu ajutorul...

Recuperarea dupa accidentul vascular cerebral poate fi facuta la domiciliu cu ajutorul Beesers

Efectele negative sunt aproape inevitabile în cazul unui accident vascular cerebral. Ceea ce putem face este să le reducem severitatea şi durata, prin intervenţie rapidă şi un tratament adecvat. Pacienţii care sună la urgenţă şi ajung la spital cu o ambulanţă au şanse mult mai bune în acest proces; cu toate acestea, în cel puţin unul din trei cazuri de AVC serviciul de ambulanţă nu este contactat.

Tratamentul este cel mai eficient dacă se acţionează în 3 ore, dar pentru asta este nevoie să ştim care sunt simptomele. În privinţa aceasta, există în limba engleză un exerciţiu de diagnosticare rapidă, în care cuvântul cheie este fast:

– F de la Face: faţa asimetrică, cu gura căzută într-o parte;

– A de la Arms: dificultăţi în a ridica braţele la acelaşi nivel;

– S de la Speech: greutate în pronunţarea cuvintelor;

T de la Time: dacă observăm semnele la cineva, nu mai e loc de amânare; trebuie să sunăm imediat la urgenţă.

Ce se întâmplă la spital?

Odată ajuns într-un centru de îngrijire, medicii se vor interesa de momentul declanşării simptomelor, iar imagistica medicală va dezvălui tipul de AVC suferit. Acest lucru este foarte important, pentru că va defini tratamentul acordat: un AVC ischemic va fi tratat cu un trombolitic (un medicament care să împiedice formarea cheagurilor de sânge); pe de altă parte în cazul unui AVC hemoragic scopul este tocmai să se stopeze sângerarea, pentru care s-ar putea chiar să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală. Dar nici după ieşirea din spital tratamentul medical NU trebuie neglijat: din păcate studiile arată că 1 din 4 pacienţi care au suferit un AVC vor avea încă unul în decurs de 5 ani, riscul fiind cel mai mare în următoarele 3 luni. De aceea specialistul trebuie să caute şi cauza AVC-ului, care poate fi tensiunea ridicată, o problemă cardiacă, un colesterol ridicat sau diabetul. Medicul va recomanda cel mai probabil un regim alimentar şi un plan de exerciţii, care trebuie să fie urmat cu stricteţe. Începerea planului de recuperare va ajuta de asemenea pentru a face tranziţia de la tratamentul spitalicesc la îngrijirea la domiciliu. Timpul de recuperare diferă de la un pacient la altul: unele persoane îşi revin în câteva săptămâni, alteori e nevoie de luni, sau chiar ani pentru ameliorarea efectelor celor mai severe.

Se pot face progrese semnificative prin recuperarea la domiciliu, totuşi problemele nu vor dispărea de la o zi la alta. Acestea sunt efectele cu care pacientul se confruntă după un accident vascular cerebral:

– Paralizie sau slăbiciune a muşchilor;

– Dificultate în concentrare şi probleme de memorie;

– Dificultate în vorbire sau în înţelegerea limbajului vorbit;

– Control emoţional scăzut;

– Dureri în extremităţi, care se intensifică la mişcare sau la schimbări de temperatură;

– greutate în a mesteca şi a înghiţi;

– Pierderea controlului vezicii urinare;

– Depresie.

Un AVC este exact situaţia în care e nevoie de servicii integrate, în care toate procedurile care să ajute pacientul să-şi recâştige independenţa să fie regăsite în acelaşi loc. Beesers uşurează viaţa pacienţilor şi a aparţinătorilor lor cu un pachet de recuperare post AVC la domiciliu. Acesta poate fi solicitat în varianta de 10, 20 sau 30 de de proceduri, individuale sau combinate, pentru următoarele tipuri de servicii:

– Recoltarea analizelor la domiciliu: pentru că evaluarea corectă a stării de sănătate e importantă nu doar la început, ci şi pe durata tratamentului.

– Kinetoterapie la domiciliu: pentru recuperarea mobilităţii musculare şi neuroarticulare.

– Masaj terapeutic: pentru că, dincolo de discomfortul fizic, reducerea mobilităţii înseamnă anxietate.

– Injecţii şi perfuzii la domiciliu: pentru că tratamentul medicamentos trebuie să fie continuat şi după ieşirea din spital.

– Montarea sau schimbarea unei sonde la domiciliu: pentru că, după un AVC, uneori dificultăţile de mobilitate sunt coroborate cu dificultăţi în a urina.

– Tratamentul escarelor la domiciliu: pentru că leziunile suferite de persoanele imobilizate la pat în urma unui AVC se pot infecta, cauzând alte probleme de sănătate. Interacţiunea socială ajută de asemenea pentru a reduce teama şi anxietatea. Dacă aţi suferit un accident vascular cerebral, nu îi ţineţi la distanţă pe cei din jur: vorbiţi cu ei, spuneţi-le care sunt lucrurile care v-ar face să vă simţiţi mai bine.

Cele mai citite

Creștere semnificativă a creditării private în octombrie: soldul atinge 416 miliarde lei

Creditarea privată a înregistrat un avans anual de 8,9% în luna octombrie, soldul total ajungând la 416 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de BNR....

Liverpool și Real Madrid negociază transferul lui Trent Alexander-Arnold! Planurile pentru „transferul iernii”

Marca anunță că oficialii celor două cluburi vor discuta în ziua marelui meci despre mutarea fundașului englez la Madrid încă din iarnă. În ziua derby-ului...

Atenție la e-mailurile false trimise în numele ANAF! Sfaturi pentru contribuabili

Aceste mesaje, care nu sunt emise de ANAF, urmăresc să inducă în eroare contribuabilii și să le compromită datele personale și financiare Agenția Naţională de...
Ultima oră
Pe aceeași temă