3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDe 1 Mai, peste 100 de hoteluri deschise pe Litoral

De 1 Mai, peste 100 de hoteluri deschise pe Litoral

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunţat, joi, că pentru minivacanţa de 1 Mai vor fi deschise peste 100 de hoteluri pe Litoral, fiind un grad de rezervare de peste 80% şi a menţionat că, până la acest moment, Administraţia Naţională Apele Române „şi-a făcut treaba”, a curăţat plajele şi le-a predat operatorilor economici pentru a le amenaja.


„Ne referim, mă gândesc, în prima etapă, la minivacanţa de 1 Mai. Din informaţiile pe care le avem până la acest moment, vor fi deschise undeva peste 100 de hoteluri de pe Litoral cu acest prilej. Tot la nivel de sfârşit de săptămână trecută, informaţiile spuneau că va fi un grad sau există un grad de rezervare de peste 80% în momentul de faţă, ceva mai mare în Costineşti. Au curăţat plajele, le-au predat către operatorii economici pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să le amenajeze şi pentru data de 1 Mai”, a precizat Cadariu, întrebat în legătură cu pregătirile pentru deschiderea sezonului estival.


Referitor la folosirea tichetelor de vacanţă, el a spus că există posibilitatea ca pentru vacanţa de 1 Mai să fie utilizate tichetele din 2019 şi 2020 care nu au fost folosite până acum.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...
Ultima oră
Pe aceeași temă