21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPolonia este gata să trateze în jur de 10000 militari ucraineni dacă...

Polonia este gata să trateze în jur de 10000 militari ucraineni dacă va fi cazul

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că Polonia este pregătită să trateze până la 10000 de militari ucraineni în spitalele sale, dacă va fi necesar.

Morawiecki spune că zeci de militari ucraineni sunt în prezent tratați în spitalele poloneze. Totuși, Polonia ar putea primi până la 10.000 de răniți dacă va fi necesar, anunță BBC.

Declarațiile au fost făcute după ce premierul polonez a inaugurat, la Liov, în vestul Ucrainei, primul „oraș-container” pentru refugiați, potrivit Ziarul Financiar.

Polonia va putea trata în jur de 10000 de militari ucraineni după ce a oferit și ajutor prin locuințe container făcute chiar în Ucraina

Locuințele temporare pot adăposti între 300 și 500 de femei și copii care fug de luptele din estul Ucrainei, potrivit biroului premierului polonez.

În cooperare cu autoritățile ucrainene, guvernul polonez intenționează să amenajeze spații de locuit pentru cel mult 5.000 de refugiați.

Există planuri de înființare a unor spații de cazare similare în apropierea capitalei Kiev.

Polonia anunțase în martie că-și va trimite avioanele MiG-29 în Germania

Polonia este gata să-şi trimită toate avioanele de tip MiG-29 la baza aeriană Rammstein din Germania şi să le pună la dispoziţia SUA, şi cere şi altor state membre ale NATO care deţin aparate de zbor de acest tip să facă la fel, a transmis marţi într-o declaraţie Ministerul de Externe de la Varşovia, relatează Reuters.

Congresmeni americani au îndemnat luni administraţia preşedintelui democrat Joe Biden să înlesnească transferul de avioane de luptă către Ucraina, din Polonia şi din alte ţări NATO şi est-europene, după un apel în acest sens făcut sâmbătă de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Polonia va da cu titlu gratuit avioanele MiG-29 către NATO, dar cere avioane second-hand operaționale
„Autorităţile Republicii Polone… sunt gata să desfăşoare – imediat şi cu titlu gratuit – toate avioanele lor de tip MiG-29 la baza aeriană Rammstein şi să le pună la dispoziţia guvernului Statelor Unite ale Americii. În acelaşi timp, Polonia cere Statelor Unite să ne furnizeze avioane second hand cu capacităţi operaţionale corespunzătoare. Polonia este gata să stabilească imediat condiţiile de achiziţionare a avioanelor”, a anunţat MAE polonez, conform agerpres.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Scholz avertizează: Atacul Iranului asupra Israelului amenință să destabilizeze întregul Orient Mijlociu

Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat ferm atacul lansat de Iran împotriva Israelului, avertizând că acesta ar putea "să dea foc" întregii regiuni, potrivit...

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...

Cetățean ucrainean salvat din munți. A trecut granița în România

Un cetățean ucrainean în vârstă de 38 de ani, care a traversat granița României prin Munții Maramureșului, a fost salvat în noaptea de marți...
Ultima oră
Pe aceeași temă