Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene în mod oficial documentul care stabilește viitoarele linii strategice de finanțare și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și posibilitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare. Transmiterea Acordului de parteneriat la Comisia Europeană este etapa premergătoare adoptării Programelor Operaționale Regionale pentru următoarea perioadă.
Astfel, în perioada următoare, vor fi transmise Comisiei Europene, progresiv, toate programele operaționale, în funcție de încheierea negocierilor informale cu Comisia Europeană pentru fiecare program în parte. Valoarea totală a finanțării politicii de coeziune și politicii de pescuit pentru perioada 2021-2027 se ridică la 31,5 miliarde euro.
Pentru cele șase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu din Regiunea Centru, Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru a început elaborarea POR încă din anul2020, în prezent fiind in curs de negociere cu Comisia Europeană versiunea a treia a Programului Operațional Regional (POR) 2021-2027. Prin Programul Operațional Regional Centru pentru perioada 2021-2027 se solicită 1,17 miliarde euro fonduri europene nerambursabile ce vor putea fi folosite de autorități și mediul privat pentru a dezvolta o regiune curată, atractivă, competitivă, protejând mediul, cu o utilizare rațională și durabilă a resurselor.
”Pașii următori pentru atragerea acestor fonduri nerambursabile prevăd încărcarea Acordului, iar apoi și a programelor operaționale în platforma electronică a Comisiei Europene. Va urma apoi analiza documentelor de către Comisie și realizarea eventualelor modificări necesare în vederea aprobării Acordului și programelor. În această perioadă, echipa noastră din ADR Centru realizează o suită de întâlniri cu potențialii solicitanți de fonduri și am demarat deja elaborarea de ghiduri pentru apelurile de proiecte, lucrând în paralel și la conținutul și formatul pentru cererile și contractele de finanțare. Preconizăm că în trimestrul trei al anului, adică la sfârșitul verii, documentele depuse se vor aproba de către Comisia Europeană de aceea lucrăm și la un calendar de lansare al apelurilor, pentru a valorifica rapid timpul alocat acestei perioade de finanțare”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Programul Operațional Regional Centru 2021-2027 va avea 8 axe de finanțare nerambursabilă. Valoarea totală a fondurilor care vor susține dezvoltarea Regiunii Centru, va depăși 1,5 miliarde euro, numai prin POR Centru 2021-2027.
Axa 1 ”O regiune competitivă” va fi destinată în special finanțării mediului privat, dar și parteneriatelor cu administrația publică, ONG-uri, universități și entități de cercetare și are prevăzut un buget de 229,99 milioane euro.
Prin Axa 2 ”O regiune digitală” se alocă 68,79 milioane euro fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice locale, transformarea digitala a mediului privat și crearea unor platforme regionale care să fie utilizate atât de către mediul privat cât și de către autorități.
Axa 3 ”O regiune cu comunități prietenoase cu mediul” are un buget de 198,71 milioane euro ce se vor investi în proiecte de renovare a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, publice și private ale autorităților publice locale atât din mediul urban cât și rural.
Prin Axa 4 ”O regiune cu mobilitate urbană durabilă” se alocă un buget de 198,71 milioane euro pentru proiecte ale administrației din mediul urban ce vizează dezvoltarea infrastructurii pentru mersul cu bicicleta, amenajarea de trasee pietonale, benzi dedicate transportului public, precum si introducerea de sisteme de bike-sharing, sisteme de monitorizare etc, inclusiv sisteme park & ride în zona de acces în localitățile urbane.
Prin Axa 5 ”O regiune accesibilă” din bugetul de 168,03 milioane euro se finanțează extinderea rețelei de drumuri județene de către administrația publică.
Din bugetul de 79,20 milioane euro alocat Axei 6 ”O regiune educată” se vor finanța proiectele administrației locale și a instituțiilor de învățâmânt ce vizează construirea, extinderea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ.
Axa 7 ”O regiune cu turism durabil” are prevăzut un buget de 26,26 milioane euro prin care unitățile de cult sau autoritățile locale vor investi în restaurarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu din mediul rural.
Axa 8 ”O regiune atractivă” alocă 157,56 milioane euro pentru proiecte de regenerare integrată a spațiilor publice urbane, investiții în infrastructura din domeniul cultural.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!