Volodomir Zelenski s-a adresat din nou lumii întregi într-un apel pe rețelele sociale. În urma atacului cu arme chimice din Mariupol, președintele Ucrainei a făcut apel pentru renunțarea la petrolul rusesc.
”Răspundeţi preventiv, pentru că după folosirea armelor de distrugere în masă, orice răspuns nu va schimba nimic şi va arăta doar ca o umilire pentru lumea democratică”, spune el.
Preşedintele Ucrainei afirmă că priveşte cu mare atenţie ”rapoartele de ieri despre folosirea unui proiectil cu o substanţă otrăvitoare la Mariupol împotriva apărătorilor oraşului”.
”Nu este încă posibil să tragem concluzii sută la sută despre ce fel de substanţă a fost. Evident, este imposibil să se efectueze o investigaţie completă şi o analiză completă în oraşul asediat.
Cu toate acestea, având în vedere ameninţările repetate ale propagandiştilor ruşi de a folosi arme chimice împotriva apărătorilor lui Mariupol şi utilizarea repetată de către armata rusă a muniţiilor cu fosfor în Ucraina, de exemplu, lumea trebuie să răspundă acum. Răspundeţi preventiv.
Zelenski afirmă că în discursul adresat parlamentului şi poporului Lituaniei şi, în acelaşi timp, adresat tuturor naţiunilor europene, a subliniat că ”cel de-al şaselea pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie să includă petrol”.
”Nu mai multiplicaţi pachetele de sancţiuni insuficient de puternice. În orice caz, va trebui să recunoaşteţi că doar abandonarea de către Europa a resurselor energetice ale Rusiei şi restrângerea completă a sistemului bancar al Rusiei pot fi un argument pentru ca conducerea Rusiei să caute pacea. Fără aceasta, Moscova caută o soluţie militară”, spune liderul ucrainean.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!