3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăCulturăNicușor Dan dezminte că Teatrul Metropolis se închide

Nicușor Dan dezminte că Teatrul Metropolis se închide

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunţă că Teatrul Metropolis nu se închide, ci doar „robinetul risipei” şi nu va renunţa la ideea de a „pune în ordine” teatrele, „chiar dacă asta nemulţumeşte”.

„Dezmint categoric o ştire falsă care circulă de ieri pe Internet: Teatrul Metropolis nu se închide! Ce se închide, însă, e robinetul risipei. Sunt în această perioadă controale şi evaluări la teatrele bucureştene din subordinea PMB, inclusiv evaluări ale conducerilor. O chestiune adiacentă: e regretabil că trei dintre directorii de teatru care de-a lungul vremii au incriminat lipsa de transparenţă în evaluarea managementului nu şi-au dat acordul ca evaluările să fie publice, în format online”, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

El a precizat că va da mai multe detalii despre acest subiect la încheierea evaluărilor.

„Am fost şi rămân susţinător al culturii, dar, în acelaşi timp, nu voi renunţa la ideea de a pune în ordine teatrele, chiar dacă asta nemulţumeşte. Aş fi preferat să nu vorbesc încă despre acest subiect, fiindcă evaluările la teatre sunt în desfăşurare, dar ştirile false trebuie combătute. Voi da mai multe detalii după încheierea evaluărilor”, a adăugat edilul Capitalei, conform agerpres.ro.

Nicușor Dan vrea ca la Metropolis să se facă ordine, nu să-l închidă așa cum a fost semnalat în spațiul public

Pe de altă parte, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că a găsit o formulă de sprijin pentru proiectele de teatru independent de la Metropolis.

„Cum Teatrul Metropolis are finanţarea scăzută de la Primăria Capitalei, am găsit o altă formulă să sprijinim proiectele de teatru independent. Primăria Sectorului 2 a deschis o sesiune de depunere de proiecte culturale (de până la 150.000 de lei per proiect), care se închide pe 29 aprilie. Am discutat cu domnul director al Teatrului Metropolis (…) şi l-am rugat să pună la dispoziţia proiectelor de teatru independent un protocol de colaborare pentru toţi cei care doresc să aplice la această finanţare”, a scris Mihaiu pe Facebook. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă