Liderii NATO au decis la summit să continue sprijinul pentru Ucraina și să sancționeze și mai dur Rusia.
„Astăzi, liderii NATO au căzut de acord asupra faptului că trebuie să continuăm să asigurăm sprijin pentru Ucraina. Vom întări apărarea aliată, liderii au aprobat detaşarea celor patru noi batalioane în Bulgaria, Ungaria, Romania şi, Slovacia acestea se adaugă celor care existau deja, aşa că avem opt batalioane multinaţionale acum de la Marea Baltică la Marea Neagră. În întreaga Europă sunt 100.000 de militari americani care sprijină eforturile NATO”, a declarat Stoltenberg, la finalul summit-ului extraordinar al NATO.
Stoltenberg a explicat că, la summit-ul extraordinar de joi, liderii statelor membre ale NATO au căzut de acord asupra faptului că este nevoie de o „resetare” privind termenii apărării, în faţa unei noi realităţi.
Şeful NATO a prezentat deciziile luate privind apărarea terestră, unde în partea de est a alianţei vor exista „substanţial mai multe forţe”, apărarea aeriană, anunţând mai multe avioane care vor asigurarea apărarea spaţiului NATO, şi pe mare, unde vor exista submarine şi „un număr semnificativ” de nave de luptă.
„Astăzi toţi liderii noştri au căzut de asemenea de acord să asigurăm în continuare sprijin pentru Ucraina, ajutându-i să îşi exercite dreptul fundamental la autoapărare; aliaţii echipează Ucraina cu echipament militar, incluzând sisteme de apărare antitanc şi antiaeriene şi drone, care sunt extrem de eficiente, precum şi un ajutor financiar şi umanitar substanţial.
Astăzi, am fost de acord să facem mai mult, incluzând asistenţă în domeniul cybersecurităţii şi acordarea de echipament Ucrainei care va permite apărarea împotriva ameninţărilor biologice, chimice, radiologice şi nucleare.
Acest ajutor poate include echipament pentru detectare, protecţie şi echipament medical precum şi training pentru decontaminare şi managementul crizelor. Suntem hotărâţi să facem tot ce putem să sprijinim Ucraina”, a adăugat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Acesta a subliniat că NATO are responsabilitatea de a se asigura că acest conflict nu escaladează, argumentând că situaţia ar fi „mai periculoasă şi mai devastatoare”.
Stoltenberg anunţă că ţările aliate au fost de acord că şi alte state aflate „în risc” în ceea ce priveşte „interferenţa” Rusiei, precum Georgia şi Bosnia Herţegovina, trebuie să primească mai mult sprijin.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!