3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăLifestyleUn restaurant rafinat servește mâncarea în tuburi de pastă de dinți

Un restaurant rafinat servește mâncarea în tuburi de pastă de dinți

Poate pentru că este atât de al naibii de delicios, în general, nu există prea multe experimente radicale cu mâncarea italiană – cu excepția acelui incident dezastruos când cineva a pus ananas pe o pizza, scrie CNN.

Acesta este motivul pentru care creațiile bizare culinare ale tânărului bucătar italian Valerio Braschi, inclusiv un tub de pastă de dinți plin cu lasagna, provoacă o asemenea agitație la Roma.

Braschi, în vârstă de 24 de ani, a depășit limitele bucătăriei clasice la Ristorante 1978, un loc inclus în Ghidul Michelin din cartierul șic Trieste Salario al capitalei italiene, în speranța de a surprinde mesenii, de a le oferi noi senzații în privința gustului și de a le da peste cap așteptările.

„Dorința mea de a experimenta noi arome și preparate îndrăznețe prin crearea de noi combinații este infinită, nu există limite în bucătărie și cred că trebuie să fii deschis la orice”, a spus Braschi pentru CNN.

„Vreau ca clienții mei să fie uimiți la vederea felurilor mele și apoi să realizeze că odată ce au luat prima mușcătură, să își amintească de acea aromă de lasagna pe care bunica lor o făcea în fiecare weekend. „

Italienii spun că „mâncatul începe cu ochii” și cu siguranță merită să ne bucurăm de fotografiile unora dintre creațiile extraordinare ale lui Braschi.

Lasagna în Tubetto (în tub)

Un amestec cremos de ragu de vită, bechamel, nucșoară și distilat de lasagna este stors dintr-un tub de pastă de dinți.

„Ideea este să imităm ritualul spălării pe dinți cu ingredientele pentru lasagna. Mie și fratelui meu ne plăcea să mâncăm la micul dejun resturile reci de la frigider. Ne aduce aminte de bunica mea, este o parte din ea”, spune Braschi , care spune că i-a plăcut felul în care bucățile reci de lasagna i s-au înfipt între dinți.

La sfârșit, „apa” din brânză parmigiano reggiano se bea ca apă de gură. Braschi își propune să destabilizeze consumatorul prin modul în care acest fel de mâncare compus este prezentat și mâncat.

Urmărește România Liberă și pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...
Ultima oră
Pe aceeași temă