0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăRusia susține că etnicii ruși din România și Republica Moldova sunt discriminați

Rusia susține că etnicii ruși din România și Republica Moldova sunt discriminați

Rusia susține că etnicii ruși din România și Republica Moldova sunt discriminați sau chiar amenințați. Această idee este cuprinsă în mesaje difuzate, în ultimele zile, de ambasadele Rusiei de la București și Chișinău.

La București, mesajul a fost transmis de Ambasada Rusiei pe facebook. Mesajul îi invită pe „cetățenii Rusiei și compatrioții ruși care au fost discriminați pe motive naționale, lingvistice, culturale, religioase și de altă natură” să anunțe această situație pe o adresă de mail care ar aparține Ambasadei Rusiei.

Un mesaj similar a transmis și Ambasada Rusiei în Republica Moldova, anunță presa de la Chișinău.

Niciun oficial al statului român nu a reacționat încă la această inițiativă a Rusiei. În schimb, în Republica Moldova a reacționat chiar șefa statului, Maia Sandu.

„Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent dacă vorbesc limba română sau limba rusă, sunt în siguranță în Republica Moldova. Noi lucrăm pentru siguranța și bunăstarea fiecărui cetățean”, a declarat președinta Maia Sandu.

Aceste mesaje au fost difuzate de ambasadele Rusiei în contextul războiului din Ucraina. După cum se știe, toate țările occidentale au impus sancțiuni contra Rusiei. Dar aceste sancțiuni nu îi afectează pe cetățenii țărilor care le impun, indiferent de ce naționalitate sunt.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă