7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaItalia confiscă vile și superyacht-uri de lux în valoare de 143 de...

Italia confiscă vile și superyacht-uri de lux în valoare de 143 de milioane de euro de la oligarhii ruși

Italia a confiscat vile de lux și superyacht-uri deținute de oligarhi ruși. Proprietarii sunt toți de pe lista sancțiunilor UE, notează Euronews.

Vineri, ministrul italian de externe Luigi Di Maio a anunțat planul de a începe confiscarea proprietăților celor despre care se crede că încă sunt apropiați de președintele Vladimir Putin.

„Trebuie să fim capabili să oprim atacul lui Putin, aducându-l la negocieri, iar cu frumosul nu va merge”, a declarat el la televiziunea de stat italiană.

Poliția financiară italiană a acționat rapid și, de vineri, a confiscat bunuri în valoare de 143 de milioane de euro de la cinci oligarhi ruși.

Aceasta include vile de lux situate în unele dintre cele mai pitorești destinații ale țării, cum ar fi Toscana și insula Sardinia.

Printre acestea se număra o casă din Lacul Como, deținută de prezentatorul TV de la Moscova, Vladimir Soloviev, precum și o vilă din Sardinia care aparține lui Alisher Usmanov, ambele pe lista de sancțiuni ale UE. Împreună, valaorea estimată este de 25 de milioane de euro.

Două iahturi au fost, de asemenea, confiscate în porturile din nordul Italiei, inclusiv „Lady M”, lung de 65 de metri, despre care se crede că are o valoare de aproximativ 65 de milioane de euro.

UE trebuie să se miște rapid

După invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, UE a început să aplice sancțiuni oligarhilor ruși, înghețându-le bunurile și interzicându-le să intre în UE.

Italia îndeamnă acum alte țări să treacă “pună lacăt” pe activelor lor, prim-ministrul Mario Draghi spunând că ar trebui să urmeze exemplul Italiei.

„Mi-ar plăcea foarte mult să văd măsuri similare luate de toate țările noastre”, a spus Draghi la o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Acum trebuie să ne mișcăm rapid în implementarea acestui lucru.”

El a adăugat că Italia, Franța și Germania au fost prompte în ce privește punerea în aplicare a sancțiunilor, dar „alții mai puțin”.

Autoritățile franceze au confiscat săptămâna trecută și un superyacht în portul La Ciotat, unde oficialii spun că se pregătea pentru o plecare urgentă. A aparținut lui Igor Sechin, CEO al companiei petroliere ruse Rosneft și unul dintre oligarhii enumerați în sancțiunile UE anunțate pe 28 februarie.

„Mulțumesc vameșilor francezi care pun în aplicare sancțiunile Uniunii Europene împotriva apropiaților guvernului rus”, a declarat ministrul Economiei Bruno La Maire într-un tweet.

Ministerul german al economiei a mai spus că este în proces de implementare „rapidă și eficientă” a sancțiunilor, dar nu a dezvăluit public dacă au fost confiscate bunuri.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă