Un elev de 17 ani din Adjud a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, după ce a lovit doi profesori într-o unitate de învăţământ din localitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„Miercuri, ora 12,18, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost sesizaţi direct de către un profesor al unui liceu din municipiul Adjud despre faptul că, în timp ce se afla pe holul unităţii de învăţâmânt, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit în zona spatelui, iar un alt profesor a fost lovit în zona feţei de către un elev în vârstă de 17 ani, din clasa a X-a”, a precizat IPJ Vrancea, conform dcnews.ro.
Un elev 17 ani din Adjud a fost reținut de poliție pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovire
Potrivit poliţiei, în cursul serii, elevul a fost reţinut pentru 24 de ore.
În cauă a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cei care sunt surprinşi de numărul mare de cazuri de violenţă în şcoli, care apar în mass-media, trebuie să ştie că acestea reprezintă doar vârfurile aisbergului. România are o problemă serioasă din acest punct de vedere pe care atât profesorii cât şi autorităţile din învăţământ preferă să o ţină ascunsă.
Colegiul Miron Nicolescu are un sistem de pază extrem de eficient. Nimeni nu poate intra în liceu fără aprobarea gardienilor. Un bărbat corpolent citeşte cu voce tare regulamentul: „Reprezentanţii mass-media şi inspectorii şcolari nu pot intra în incinta liceului decât cu aprobarea Inspectoratului General Bucureşti! Dumneavoastră nu ştiaţi treaba asta?”. Gardianul ridică o sprânceană în timp ce citeşte partea cu „inspectorii şcolari”, se miră preţ de câteva secunde de ce aceştia sunt băgaţi în aceeaşi oală cu jurnaliştii, după care îşi reprimă dilema scurt. „Dacă asta scrie aici, asta fac!”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!