Chiar dacă Republica Moldova intră în UE, ea va rămâne o țară neutră din punct de vedere militar, a explicat Maia Sandu.
Șefa statului moldovean a precizat că, chiar dacă ea a semnat cererea de aderare a țării la UE, Republica Moldova își va menține neutralitatea, așa cum e înscrisă și în Constituție. Cu alte cuvinte, Republica Moldova nu cere să intre în NATO. Președinta Maia Sandu a făcut aceste precizări în seara zilei de luni, 7 martie, într-o emisiune a postului ProTv.
„În Constituția țării, așa cum a decis poporul, este scrisă neutralitatea”, a subliniat Maia Sandu.
Șefa statului a fost rugată să comenteze cererea PSRM (partid de opoziție) ca în Republica Moldova să se organizeze un referendum cu privire la oportunitatea aderării la UE. „Este timp pentru referendum”, a răspuns Maia Sandu.
Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE imediat după Ucraina. O cerere similară a trimis și Georgia. Comisia Europeană a precizat că ia în discuție aceste cereri, în următoarele zile. Oficialii de la Bruxelles nu au indicat însă un termen limită pentru aprobarea cererilor acestor trei țări.
Republica Moldova intră în UE dar nu și în NATO
Maia Sandu a făcut aceste declarații după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a fost într-o vizită de o zi la Chișinău. Blinken a precizat, cu acest prilej, că SUA respectă neutralitatea Republicii Moldova.
Secretarul de stat al SUA a avut un turneu prin mai multe țări din Europa. Cu excepția Republicii Moldova, care este stat neutru, celelalte țări vizitate de Blinken sunt membre NATO. Turneul a inclus Belgia, Polonia, Republica Moldova, Letonia, Lituania și Estonia. Departamentul de Stat al SUA a precizat că discuțiile din aceste țări au ca scop „consultări și coordonări cu aliații și partenerii”, în contextul agresiunii „neprovocate și nejustificate” a Rusiei asupra Ucrainei.
Urmărește România Liberă și pe Twitter, Facebook și Google News!