0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăOp & EdȘapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean

Șapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean

Vladimir Putin nu va invada Ucraina. Am spus-o încă de la începutul conflictului. Interesele lui sunt clare. Vrea o zonă tampon cu NATO. Sunt multe soluții de menținere a păcii, dar nici SUA nu vor, nici Putin, iar occidentalii îi spală ștrimfii lui Biden și se înfoaie cocoșește în bătătura Kremlinului. Am identificat șapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean.

Cei care cunosc istoria știu despre doctrina de securitate a Americii, fundamentată de Zbigniew Brzeziński, polonezul care i-a fost consilier pe probleme de securitate lui Jimmy Carter. Fără a fi consemnată oficial, el a fundamentat teza “Coridorului sanitar” de protecție al NATO. Asta în timpul războiului rece. Acest spațiu s-ar fi întins de la Marea Nordului, prin Țările Baltice, până la Marea Neagră, cuprinzând Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia (la acea dată), Ungaria, România și Bulgaria.

Frunzărind stenogramele de la Malta din 1989, nu am găsit nicio referire la extinderea NATO înspre statele est-europene. Probabil că la asta s-a referit Putin, atunci când a spus că Occidentul nu s-a ținut de cuvânt.

Dărâmarea Cortinei de fier a dus la ieșirea statelor răsăritene de sub influența URSS. Retragerea Armatei Roșii din Germania de Est a fost plătită cu bani grei de Cancelarul Helmuth Koll.

Șapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean. Care sunt acestea?

După șapte ani de la escape-ul țărilor est-europene de sub umbrela URSS,  același strateg Zbigniew Brzeziński vorbea în comisia de politică externă a Senatului american despre necesitatea extinderii NATO în folosul democratizării Rusiei. “Pentru excluderea renașterii oricăror tentații imperiale autodistructive ale Rusiei cu privire la Europa Centrală,” zicea fostul strateg al lui Carter în 1997, în anul de referință al lui Putin.

Amenințarea cu revizuirea tratatelor cu UE și SUA de dinainte de 1997 sunt doar un bluf, o petardă de camuflare a adevăratelor intenții ale lui Putin.

Dar ce vrea noul țar? Ca Ucraina să rămână într-un cordon de securitate, ca țară neutră și împărțită cu Rusia.

Șapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean
desen de Ștefan Popa Popa’S

A doua soluție de soluționare a crizei ar fi stoparea acțiunii de întărâtare a ursului. Se știe – nu numai din pădure – că dacă faci pe mortul, fiara te lasă în pace. Mai precis, SUA și occidentul să o lase mai moale cu fake-news-urile despre „invazia iminentă.”

Putin n-are bani pentru întreținerea unui război de anvergură. Conform surselor din domeniul finanțelor, ar avea mai puțin de 200 de miliarde de euro în trezorerii și aproape 350 de de miliarde, în fondurile de pensii. Doar naivii care se încalță cu fesul și-și pun ciorapii la gât, în loc de fular, cred că războiul se stârnește așa, cât ai pocni din degetele cu buric de damă.

Renunțarea la narativul „invazia iminentă”

Pentru Putin, cantonarea trupelor la granița cu Ucraina e un instrument de presiune. SUA și aliații săi întrețin tensiunea. Nimeni nu vrea să cadă de Popa Prostu’în fața mulțimii flămânde de pace. A treia soluție ar fi abandonarea narativului „invazia iminentă.”

citește și: Despre viitorul întunecos al lumii, controlul minții și uciderea creației – Marius Ghilezan, la GOLD FM

Consilierii mai deștepți decât noi ar trebui să le arate, atât liderului de la Kremlin, cât și celui de la Casa Albă consecințele invadării Afganistanului. Ambele mari puteri ale lumii și-au frânt colții în beregatele mujahedinilor. Analiza corectă, fără, asseturi emoționale, ar fi a patra soluție.

Proba războaielor înghețate

Mai mult, Occidentul plin de analiști calificați, unul mai geostrateg decât altul, nu văd că Rusia post sovietică se ține doar de așa zisele războaie înghețate. Mai întâi Transnistria, apoi Nagorno-Karabakh (Armenia), Abhazia, Osetia de sud și mai recent Crimeea. În relațiile internaționale, un război înghețat este situația în care conflictul armat a fost încheiat, dar niciun tratat de pace nu delimitează interesele părților. Ca urmare a lipsei de acorduri internaționale, conflictul se poate relua în orice moment, creând un mediu de nesiguranță și de instabilitate.
După cum vedem, Putin lovește fie cu obuze și rachete, fie cu amenințări de forță, în numele drepturilor minorităților ruse la autodeterminare. A cincea soluție este studiul asupra situației acestor zone de conflict. 

A șasea soluție: federalizarea Ucrainei

Ucraina nu este numai un stat xenofob, rasist, dar și o pușculiță pentru miliardarii lumii. Aici se ascunde simpla explicație de ce occidentul e interesat de susținerea Ucrainei. E noul Paradis fiscal de spălat miliarde de dolari. 
Putin vorbea despre regimul marionetă al lui Zelenski. Nu e departe de profilul președintelui impus de forțele externe. 
De ce ar invada Putin Ucraina, când se poate să se înțeleagă cu Biden la împărțirea intereselor? Despre marele târg, am scris AICI! Unul cu banii și altul cu controlul politic. Alegerile prezidențiale în Ucraina sunt în 2024. Atunci, Putin își va putea pune protejatul, dar numai după negocieri dure. Înțelegeți de ce nu vrea nimeni soluționarea conflictului?

Exemplul catastrofei armatei sovietice din 1939

Și mai e încă un motiv pentru care Putin nu va invada Ucraina. Recent, amicul de la liberali Horațiu Buzatu mi-a adus aminte despre desantul a jumătate de milion de soldați sovietici din noiembrie 1939 asupra Finlandei. Nu 160.000, cât are astăzi la granița Ucrainei. 500.000 și sute de bombardiere. Ceea ce trebuia să fie o victorie rapidă a dus la cea mai cruntă înfrângere. I-am amintit luptătorului cu fustele Olguțăi de lunetistul de geniu Simo Häyhä și de un mareșal de forță, ca  Mannerheim. Ulterior, devenit președinte, nu ca Mareșalul nostru, dus și executat în Livada cu vișini de la Fortul Jilava.

A șaptea soluție: Formatul Woodrow Wilson

În altă ordine de idei, cea mai eficientă soluție ar fi “Formatul Woodrow Wilson” de la Conferința de Pace de la Paris. El a propus ca variantă de împăcare a statelor, respectarea hotarelor lingvistice. Adică, mai pe șleau, un neam, o țară. Cât despre Formatul Normandia de azi, las cititorilor plăcerea de a-i asculta pe șpilcuiții dreptului internațional.

Dar de ce te pui tu contra curentului lumii? Mă întreba mereu tata. Exact. Pentru ce să ne stoarcem neuronii de vlagă, mai ales că nimeni dintre beligeranți nu vrea pace. Mașina americană electorală e turată. Anul acesta vor avea loc alegeri parțiale pentru Senat și Camera Reprezentanților. „Tu nu vezi care e curentul?” Da, narativul războiului e proteina spike a liderilor lumii de azi.

Vocile lumii

Zbigniew Brzezińsk

strateg de securitate

Șapte soluții pentru încetarea conflictului ruso-ucrainean
 Miza extinderii NATO este cooperarea dintre SUA și țările europene pentru promovarea securității internaționale. Extinderea alianței euro-atlantice va aduce în NATO națiuni noi, consolidate democratic și foarte pro-americane. Astfel, zona de pace și de democrație se va extinde dincolo de Europa. Menținerea idealismului democratic în  lume reprezintă interesul național pe termen lung al Americii,” a spus Zbigniew Brzeziński, în 1997, conform unui document de arhivă mtholyoke.edu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă