Prințul Charles de Wales a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi se află în prezent în auto-izolare, a anunţat Clarence House, potrivit DPA.
Este pentru a doua oară când moştenitorul tronului britanic, Prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, s-a îmbolnăvit de COVID-19, după ce a contractat virusul şi în 2020.
„În această dimineaţă Prinţul de Wales a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi în prezent se află în auto-izolare”, se putea citi într-un mesaj postat pe pagina oficială de Twitter a prinţului.
„Alteţa Sa Regală este profund dezamăgită că nu poate participa la evenimentele de astăzi de la Winchester şi va căuta să îşi reprogrameze vizita cât mai curând posibil”, se adaugă în mesaj, conform agerpres.ro.
Prințul Charles are COVID-19, după ce, la câteva zile, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și-a celebrat 70 de ani de domnie
Anunţul vine la doar câteva zile după ce regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit într-un cadru privat împlinirea a 70 de ani de domnie. Cu această ocazie, regina şi-a exprimat „dorinţa sinceră” ca după moartea sa, nora sa Camilla, soţia Prinţului Charles, să devină regină-consoartă.
Miercuri seara, Charles s-a întâlnit cu zeci de persoane şi a fost însoţit de Camilla la o recepţie organizată la British Museum pentru celebrarea activităţii British Asian Trust.
Regina Elisabeta a Marii Britanii a glumit „Nu contează!” în timp ce a tăiat un tort pentru a marca sâmbătă 70 de ani pe tron.
Înainte de a tăia savuroasa prăjitură, realizată de un cofetar rezident din Sandringham, regina în vârstă de 95 de ani a râs, spunându-i că tortul era „cu susul în jos” din perspectiva ei, astfel încât imaginile media să surprindă scrisul de pe cireașă, conform Reuters.
În sală, reprezentanții grupurilor comunitare de la nivel local, invitați la eveniment, au râs împreună cu monarhul sâmbătă (5 februarie), când ea a concluzionat „Probabil că o pot citi cu susul în jos”.
Duminică se va marca jubileul de platină al reginei (al 70-lea), o premieră pentru un monarh britanic, marcat de Regina Elisabeta de sâmbătă printr-un tort pentru cei 70 de ani de domnie.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!