Românii vor avea șansa să iasă la pensie la 70 de ani potrivit unui proiect de lege susținut de PNL, dar nedorit de PSD.
Pensionarea la 70 de ani, opțională
Proiect de lege inițiat de PNL care elimină cumulul pensiei cu salariul de la stat și care permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani. Proiectul, promovat de Guvernul Cîțu și trimis în Parlament în iunie 2021, nu este susținut de PSD.
Premierul Nicolae Ciucă nu are momentan un răspuns clar în acest sens.
„Pentru că am avut semnale legate de o asumare a Guvernului vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, vreau să anunţ că nu e deloc adevărat, nici măcar nu am avut o discuţie la nivelul acesta şi, din ce ştim până acum, e vorba despre o posibilitate ca, dacă cineva doreşte, să rămână în activitate până la 70 de ani.
Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pe un astfel de demers”, a declarat prim-ministrul
Budăi despre pensii
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, marți, printr-un comunicat, că la discuția cu președintele Klaus Iohannis de la începutul anului a susținut că majorarea pensiilor „este o necesitate”, „inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB”, menționat în PNRR. Ministrul PSD a afirmat că șeful statului „s-a interesat de acest lucru”.
„Creșterea pensiilor este o necesitate, iar PSD a pus în programul de guvernare acest lucru.
A fost o discuție la Cotroceni la începutul anului în care am susținut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB pus din pix de domnul Ghinea de la USR.
Domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Muncii, nu voi renunța sub nicio formă la creșterea pensiilor și rezolvarea inechităților din sistem.
Nu avem voie să lăsăm ca acțiunile fără logică ale USR, din PNRR, să afecteze milioane de pensionari. Este obligația noastră să apărăm drepturile pensionarilor”, arată un comunicat al ministrului Muncii și Solidarității Sociale.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!