8.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSocialScandal sexual în poliție. În loc de amendă i s-a cerut o...

Scandal sexual în poliție. În loc de amendă i s-a cerut o partidă hot

Un poliţist din Curtea de Argeş este acuzat că în aprilie 2020 a cerut favoruri sexuale unei tinere în vârstă de 18 ani, ca să nu o amendeze pentru că nu avea asupra ei declaraţia pe propria răspundere, document necesar în perioada stării de urgenţă. Agentul va fi judecat pentru fapta sa.

Tânăra căreia omul legii i-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a nu o amenda atât pe ea, cât şi pe rudele sale, a depus plângere şi a înregistrat convorbirea telefonică avută ulterior cu poliţistul care i-ar fi cerut favoruri sexuale, potrivit adevarul.ro.

Polițistul are relații sus-puse

Procesul ar fi trebuit să înceapă în martie 2021 la Judecătoria Curtea de Argeş, numai că, înainte de primul termen de judecată, poliţistul a depus la Curtea de Apel Piteşti o cerere prin care solicita strămutarea dosarului la o altă instanţă, motivând că sunt suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş ar putea fi afectată.

Cum a început totul?

Pe 5 aprilie 2020, Elena M., care se afla în maşină cu două rude, a fost oprită de un echipaj de poliţie.

Viorel D., unul dintre poliţişti, a stat de vorbă cu tânăra lângă maşină, pretinzându-i favoruri sexuale pentru a nu o amenda pentru că circula fără declaraţia pe propria răspundere, aşa cum prevedeau ordonanţele militare pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemia de SARS-CoV-2.

Poliţistul i-a spus că în acest fel ar ierta-o pe ea, dar şi pe rudele sale, de trei amenzi a câte 2.000 de lei fiecare.

„Mâine cât poţi să stai plecată?” Ulterior, tânăra a avut o conversaţie la telefon cu poliţistul, pe care a înregistrat-o şi a pus-o la dispoziţia procurorilor după ce a făcut plângere.

Polițistul urmează să se prezinte în fața instanței pentru a da socoteală pentru fapta sa.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Parlamentul European blochează propunerea Ungariei pentru funcția de comisar european

Parlamentul European a refuzat să aprobe numirea lui Oliver Varhelyi, candidatul propus de Ungaria pentru funcția de comisar european pentru sănătate publică și bunăstarea...

Florinel Coman, dorit înapoi la FCSB! Gigi Becali plănuiește transferul

Florinel Coman, fostul atacant al FCSB și actual jucător la Al Gharafa în Qatar, a fost prezent în tribune la meciul dintre FCSB și...

PSG intră în cursa pentru Viktor Gyokeres, starul lui Sporting Lisabona!

Viktor Gyokeres, atacantul suedez care strălucește la Sporting Lisabona, a atras atenția unor giganți europeni, iar cel mai recent club interesat de semnătura sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă