Medicul s-a conformat. La scurt timp de la transmiterea mesajului prin telefon, marea balerină – care a trăit 42 de ani alături de el – a luat un pumn de somnifere şi a murit. La scurt timp, medicul care i-a dat femeii vestea morţii poetului şi-a dat demisia şi a plecat din ţară. De atunci, în Spitalul Universitar din Bucureşti s-a instituit o cutumă. Niciun medic nu mai anunţă dispariţia cuiva prin telefon.
Sâmbătă, 3 august, Ana Birchall, ministrul Justiţiei, l-a anunţat pe tatăl Alexandrei Măceşanu că probele ADN din cenuşa găsită în butoiul artizanal de ardere din curtea „casei ororilor“ este al fiicei sale.
Ce lege îi dă calitatea de om care anunţă moartea ministrului Justiţiei? Procurorii, zice-se, în temeiurile legii de organizare, nu pot furniza date din dosar. Păi şi atunci, cum a aflat ministrul Justiţiei?
Până şi omul bolnav de cancer are dreptul la a doua opinie. De ce Raportul IML nu s-a făcut public? Care a fost metoda de investigare a rămăşiţelor biologice din cenuşa găsită în butoi? Mai aşteptăm şi a doua opinie a laboratoarelor sau închidem dosarul?
Există cel puţin două căi de acţiune şi de reacţiune
Dacă Alexandra este într-adevăr moartă, atunci ce mai caută DIICOT la Caracal? (Pentru cei care nu ştiu, acronimul DIICOT provine de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism.)
Autorul aşa-ziselor crime a fost arestat pentru trafic de carne vie, nu de omor deosebit de grav, nicidecum pentru crime în serie. Dacă nu avem reţele de prostituţie cu minori, de ce mai avem procurori DIICOT în teren?
Ministrul Justiţiei a făcut exces de zel din prea multă emoţie şi compasiune pentru familia Măceşanu, sau pentru a da un semnal partenerului strategic, la fel ca, mai demult, Norica Nicolai, şefa comisiei de anchetă a închisorilor secrete ale CIA din România?
Văzând, sâmbătă, specialiştii Poliţiei cu detectoare de metale în lanul de floarea-soarelui, nu vi s-a făcut dor de Macondo, satul lui Buendia, unde ţiganii au adus primii magneţi, din opera capitală „Un veac de singurătate“ a lui Gabriel Garcia Marquez?
Oare de ce au fost retraşi soldaţii americani de la Deveselu?
Ce caută FBI în România? De cine a fost invitat?
Dacă premierul Viorica Dăncilă doreşte destructurarea reţelelor de crimă organizată, mai are speranţă că asta se va face?
De ce nimeni nu crede în arderea corpului Alexandrei într-un simplu butoi?
Oare de ce nu vin #rezistenţii să pună lumânări şi la Ministerul Justiţiei?
Crede cineva că Hans Klemm s-a dus la Mihai Fifor pentru a discuta subiecte din agenda bilaterală, fără abordarea subiectului reţelelor din Caracal?
Există date ale vieţuirii pustnice în „mănăstirea“ de călugări americani cu uniformă de la schitul Deveselu?
Oare folosesc ei bromura, la fel ca-n Armata Română de dinainte de 1989?
Crede cineva că se domesticesc fetele (aşa se cheamă, în limbajul proxeneţilor, acţiunea de racolare şi pregărire a subiectelor) pentru „cariera“ de delfin prin mările înspumate de la brâul onor clientelei în jos?
O piaţă se bazează pe cerere şi ofertă. Are Caracalul suficienţi baştani cu bani să plătească serviciile sexuale ale clientelei oferite de peşti?
Oare de ce nu crede nimeni că interlopii sunt urmăriţi de procurori?
Acţiunea de extragere a soldatului care l-a ucis pe Teo Peter de către alt ambasador american nu e repetată şi azi?
Suntem fideli partenerului strategic. Dar scrie în vreun document oficial (aşa cum a promis altădată, la Pentagon, Traian Băsescu, potrivit surselor mele din MApN, că vom oferi carne şi ei vor da gloanţe) că poporul român trebuie să ofere, în schimbul securităţii naţionale, nu numai miliardul de la buget, ci şi frăgezimea generaţiei juvenile?
Întreb, ca să-l contrazic pe maestrul Ilie Şerbănescu (pe care cu onor îl oglindesc în paginile de joi ale ziarului „România liberă“) că nu suntem o colonie.
Oare se doreşte punerea batistei pe ţambal? E cineva îngrijorat că se demantelează statul paralel, constituit, cum bine se vede, din ştabi locali, poliţişti şi interlopi?
Oare de ce Poliţia de Frontieră nu a dat consemn la frontieră pe numele Alexandrei decât după patru zile?
Oare în cazanul improvizat au ars şi organele, sau vom afla peste zece ani, ca-n cazul profesoarei de la Slatina, dispărută, că animalele le-au înfulecat?
Oare procurorii şi poliţiştii nu vor onorurile societăţii pentru o lovitură de excepţie dată unui cartel al traficanţilor de minore?
Toată lumea din magistratură a pus botul la mălaiul interlopilor? Nu mai avem Justiţie independentă de clanurile mafiote?
Oare vom vedea vreun capăt de reţea, vreun magistrat, vreun poliţist, vreun mahăr local pus sub acuzare, sau tot ce e val ca valul trece?
Oare înţeleg şi juveţii #rezist că statul paralel există? A apărut în aceste zile în toată splendoarea. A strălucit pe ecrane. Şi nu e un extraterestru.
Să-i dau a mia oară iarăși dreptate lui Octavian Paler, fostul director al „României libere“? „Orice e cu putinţă, în lumea asta, inclusiv ca vinovaţii să se îmbrace în robă de judecători şi să condamne victimele?“, scria în cartea „Un om norocos“.
Norocul nostru e că ne dăm seama câtă improvizaţie e pe scena autorităţii judecătoreşti sau că am fost contemporani cu Paler?
Sigur ministrul Justiţiei nu ştie cine e medicul care şi-a dat demisia după ce a anunţat moartea lui Doinaş? Oare poate vreo slugă să-i spună stăpânului cine l-a cuprins cu colţii ca argintul, grohăind sub copaci? „Dar prinţul răspunse ᾽ntorcându-se: Taci“.
Dar poate cineva să-i traducă singurului ambasador neschimbat de Trump din Europa de Est „Mistreţul cu colţi de argint“, pentru a înţelege că el e Prinţul în povestea asta?
