3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialMașină școală, implicată într-un accident chiar în timpul examenului

Mașină școală, implicată într-un accident chiar în timpul examenului

Mașină școală, implicată într-un accident chiar în timpul examenului! Mașina unei școli de șoferi a fost implicată, marți, într-un accident rutier grav, chiar în timpul examenului auto.  În urma impactului cu o altă mașina, care circula regulamentar, polițistul examinator a ajuns la spital. Accidentul s-a petrecut marți, 4 decembrie, la ora 12.00, pe un bulevard din Brăila.

Un polițist examinator a ajuns, marți, la spital după ce autoturismul școlii de șoferi în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, scrie obiectivbr.ro.

Cu câteva secunde înainte de impact, polițistul i-a spus persoanei care se afla la volan să facă un viraj la stânga, într-o intersecție. Elevul, fără să încetinească și fără să se asigure, a tras de volan stânga. În acel moment, mașina școală a fost izbită de un alt autoturism care venea din sensul opus de mers. 

Mașină școală implicată în accident! Reprezentanții IPJ Brăila au declart că „autoturismul unei școli de șoferi, ce se afla în timpul examenului, circula pe strada Griviței, iar la intersecție cu strada Apollo ar fi efectuat viraj la stânga moment în care a lovit un alt auto ce se deplasa pe strada Griviței, pe sensul opus de mers. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două persoane, respectiv a polițistului examinator, în vârstă de 33 de ani și a martorei ce se afla pe bancheta din spate“ – au precizat reprezentanții IPJ Brăila. Atât conducătorii auto, cât și polițistul examinator au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Accident mașină școală
În urma impactului, polițistul rutier aflat în mașină a ajuns la spital

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. De asemenea, a fost deschis și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citiți România Liberă și pe Google News

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă