4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalConflict Rusia - Ucraina: Biden, despre atitudinea SUA în cazul unei invazii

Conflict Rusia – Ucraina: Biden, despre atitudinea SUA în cazul unei invazii

Preşedintele american Joe Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, într-un apel telefonic, că Statele Unite şi aliaţii săi „vor răspunde energic” dacă Rusia invadează Ucraina.

„Preşedintele Biden a precizat clar că Statele Unite şi aliaţii săi vor răspunde energic dacă Rusia va invada Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un comunicat.

Psaki a mai spus că preşedintele Biden şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile diplomatice, inclusiv pentru discuţiile programate pentru 9-10 ianuarie la Geneva între oficiali la nivel înalt din SUA şi Rusia.

Liderul de la Casa Albă, care înmulţeşte avertismentele către preşedintele Vladimir Putin şi pledează pentru dezescaladare, a asigurat că l-a avertizat din nou pe preşedintele rus împotriva unei tentative de invazie a Ucrainei în cadrul unei conversaţii telefonice care a avut loc joi, amintește Agerpres.

„I-am spus clar preşedintelui Putin că vom adopta sancţiuni dure şi ne vom spori prezenţa în Europa, la aliaţii noştri NATO”, a spus Joe Biden vineri.

Zelenski, despre sprijinul SUA în conflictul Rusia – Ucraina

La rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a apreciat sprijinul neclintit” din partea Statelor Unite pe fondul tensiunilor cu Rusia, după discuţia telefonică de duminică cu omologul său american.

„Apreciem sprijinul neclintit pentru Ucraina (din partea SUA)”, a scris Zelenski pe Twitter.

„Am vorbit despre acţiunile comune ale Ucrainei, SUA şi ale partenerilor pentru a menţine pacea în Europa şi a evita agravarea situaţiei”, a mai scris preşedintele ucrainean. 

Peste doar câteva zile sunt programate discuțiile între SUA și Rusia privind situația din Ucraina.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă