A fost cutremur în Vrancea, joi după-amiază, la ora 14.57. Seismul a avut o magnitudine de 4 grade. Alt cutremur a avut loc joi dimineață, în jurul orei 07.00, în Ialomița.
Activitate seismică intensă, joi, în România. Două cutremure s-au înregistrat în aceeași zi: unul în Ialomița și unul în Vrancea.
Încă un cutremur în Vrancea! Câte au fost în această lună
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că joi, la ora 14:57:00 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, un cutremur mediu cu magnitudinea 3,9 la adâncimea de 56.05 km. Cutremurul s-a produs la 64km S de Bacău, 98km NE de Brașov, 116km NV de Galați, 124km NV de Brăila, 130km NE de Ploiești, 144km SV de Iași, 181km N de București, 195km SV de Chișinău, 196km NE de Pitești, 204km E de Sibiu.
Tot joi, la ora 07:18:09, s-a produs în Ialomița un cutremur slab cu magnitudinea 2,1, la adâncimea de 15.9 kilometri.
Cel mai recent cutremur în Vrancea din această lună a avut loc în data de 17 decembrie. Seismul, cu magnitudinea de 4,1 s-a produs la ora locală 2:04, în zona seismică din judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul pentru Fizica Pământului. Seismul, cu intensitatea II, a avut loc la o adâncime de 103 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 69 km est de Braşov, 80 km nord-est de Ploieşti, 113 km sud de Bacău, 122 km vest de Brăila, 122 km vest de Galaţi şi 132 km nord de Bucureşti
15 seisme într-o singură lună
De la începutul lunii decembrie, în România s-au produs 15 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,1 pe scara Richter. Cel mai important seism din acest an a avut loc pe data de 26 mai şi a înregistrat o magnitudine de 4,7. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
Specialiștii sunt de acord cu faptul că aceste cutremure dese și de magnitudini mici previn, de fapt, apariția unuia mare și puternic. Deci, nu ar trebui să ne facem, deocamdată, griji.
Activitatea seismică din România se încadrează în parametri normali, însă este adevărat și faptul că, la un moment dat, vom fi martorii unui seism cu o magnitudine mai mare.
Citiți România Liberă și pe Google News