18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialEvenimentJandarmii au căzut în șanț cu tot cu mașină

Jandarmii au căzut în șanț cu tot cu mașină

Jandarmii au căzut în șanț, cu tot cu mașină, anunță, luni, mai multe posturi de televiziune. Accidentul s-a produs în Sectorul 2 al Capitalei, pe Șoseaua Fundeni, chiar în dreptul spitalului. În mașină se aflau patru jandarmi. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

În accident a fost implicat un automobil Dacia Duster al Jandarmeriei Române. Acesta a alunecat într-un șant aflat pe partea dreaptă a drumului.

Șanțul este săpat întrucât pe Șoseaua Fundeni se execută lucrări de reabilitare a rețelei de termoficare. Din imaginile prezentate de posturile de televiziune reiese că, măcar parțial, șanțul era acoperit cu plăci de oțel, care, teoretic, ar suporta greutatea unui automobil.

“Maşina se deplasa pentru executarea unei misiuni în cooperare cu IPJ Ilfov în localitatea Dobroeşti. Pe Strada Fundeni, în dreptul unor lucrări la carosabil, şoferul a pierdut controlul volanului, iar autospeciala a părăsit drumul, derapând cu partea dreaptă în şanţul cu o lăţime de aproximativ un metru şi adânc de peste 1,5 metri”, a anunțat un comunicat de presă al Jandarmeriei.

Jandarmii au căzut în șanț după ce mașina lor ar fi derapat

Accidentul s-a produs pe timp de ploaie. Se pare că mașina Jandarmeriei ar fi alunecat în șanț din cauza asfaltului umed.

Ancheta urmează a stabili cine este responsabil de acest accident. În mod normal, într-o asemenea situație, vinovat este conducătorul auto, pe motiv că n-a adaptat viteza la condițiile meteo. O altă întrebare este dacă lucrarea de pe carosabil a fost semnalizată regulamentar.

Cercetările asupra accidentului din Sectorul 2 sunt realizate de Poliția Rutieră și de specialiști de la Criminalistică, aflați la locul evenimentului.

În România, cel mai mediatizat accident în care a fost implicat Ministerul de Interne s-a produs în vremea ministrului Gabriel Oprea. La acel moment, un polițist rutier a derapat cu motocicleta, a căzut într-o groapă din carosabil și a murit. Accidentul de motocicletă s-a produs tot pe timp de ploaie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă