Conducerea interimară a Ministerului Educației, aceeași cu viitoarea conducere a Ministerului Educației, a răsuflat ușurată după ce a scăpat de un protest de amploare al angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar, nemulțumiți că ar putea fi forțați să aplice testele noinvazive COVID-19, pe bază de salivă, pentru monitorizarea tuturor elevilor.
Prin pasarea responsabilității privind testarea noninvazivă de către Ministerul Sănătății la Ministerul Educației și, de aici, la consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, s-a evitat un prim scandal major.
Este însă doar o primă problemă, dintr-un lung șirag ce va trebui gestionat de noua majoritate PNL – PSD – UDMR, care a preluat deja puterea.
Sfârșitul de an și începutul lui 2022 aduc mari probleme pentru noua guvernare, iar o parte însemnată dintre acestea provin din sistemul educațional.
Guvernul Ciucă trebuie instalat de urgență și trebuie să treacă imediat la treabă pentru a evita o primă mare problemă: imposibilitatea achitării salariilor din Educație.
În acest moment, fără o rectificare urgentă, bugetul Ministerului Educației nu este suficient, iar salariații din învățământ s-ar putea trezi fără salarii în luna decembrie.
Dacă vor reuși să scape și de acest potențial protest, partidele care vor alcătui Guvernul Ciucă vor avea în față o nouă mare provocare: achitarea majorărilor salariale restante angajaților din Educație, la începutul anului viitor.
Vorbim de o majorare salarială de 16%.
PNL a amânat de două ori, până acum, aplicarea acestei majorări prevăzute în Legea salarizării unitare.
Din partea coaliției de guvernare am văzut discuții despre creșterea salariului minim și a pensiilor, dar nimic despre situația din învățământ.
Să nu uităm că PNL și PSD, în guvernările precedente, indiferent de componența coaliției aflate la putere, nu au respectat niciodată prevederile Legii Educației Naționale 1/2011, care prevede minimum 6% din PIB pentru Educație.