-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăOrban dezvăluie cât va ține alianța PSD cu PNL

Orban dezvăluie cât va ține alianța PSD cu PNL

Ludovic Orban spune că o construcție precum cea dintre PSD și PNL va rezista atâta timp cât ea va fi necesară social-democraților.
Despre un guvern PSD – PNL, Orban spune că e „împotriva voinței dominante a alegătorilor celor două partide”.

Întrebat, sâmbătă, la Digi 24, cât va rezista construcția PSD – PNL, Orban a spus tranșant: „Atâta timp cât PSD va considera necesar prezența la guvernare. Dacă PSD va simți că pierde din guvernarea cu PNL – și vă garantez că pierde – e gata”, a spus Orban, conform cotidianul.ro.

Ludovic Orban a precizat că a văzut analizele sociologice privind soluționarea crizei. Astfel, un guvern PSD ar fi avut un sprijin mai mare decât un guvern PSD – PNL.

„Aproape două treimi din votanții PNL nu erau de acord ca PNL să intre în guvern cu PSD și peste jumătate din votanții PSD nu erau de acord ca PSD să intre în guvern cu PNL”, a mai spus fostul președinte al liberalilor.

Orban e convins că alegătorii PSD și PNL nu agreează această alianță

Potrivit lui Orban, un guvern PSD – PNL este unul „împotriva voinței dominante a alegătorilor care au votat cu cele două partide”.

Întrebat cine va rămâne în Guvern și cine va fi dat afară în cazul în care PSD și PNL nu se vor mai înțelege, Ludovic Orban a spus: „PNL nu cred că va mai avea capacitatea să refacă o altă majoritate parlamentară dacă dă PSD afară”.

Susținătorii lui Orban la preşedinţia PNL au lansat un apel, înainte de congresul PNL, din 25 septembrie, pentru soluţionarea crizei politice şi guvernamentale, în care îşi exprimă deplina convingere că actualul preşedinte liberal este cel care poate reface majoritatea parlamentară.

„Semnatarii prezentului apel susţinem următoarele: avem deplina convingere că Ludovic Orban este cel care poate reface majoritatea parlamentară, respectând votul exprimat la alegerile parlamentare, pentru a relansa guvernarea şi pentru a menţine Partidul Naţional Liberal ca principal partid de guvernământ, astfel încât să aibă forţa de a pune în aplicare planul pentru dezvoltarea şi modernizarea României. Ludovic Orban a dovedit, dincolo de orice îndoială, capacitatea de a conduce Partidul Naţional Liberal la victorie şi de a asigura guvernarea României în cea mai dificilă perioadă cu care ne-am confruntat după al Doilea Război Mondial. Prin activitatea sa ca prim-ministru, Ludovic Orban a arătat care este cadenţa potrivită a unei guvernări liberale, nivelul de preocupare faţă de problemele cu care se confruntă societatea, viteza în luarea deciziilor şi implementarea acestora, receptivitatea faţă de actorii interesaţi de actul de guvernare, depăşirea logicii de guvernare reactive şi previzionarea riscurilor pentru a adapta din timp acţiunea guvernamentală”, se arăta în documentul care a fost citit de deputatul PNL Ionel Dancă în cadrul unei declaraţii de presă la Palatul Parlamentului.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă