10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăCoronavirusMinisterul Sănătății anunță ce stocuri de Favipiravir există

Ministerul Sănătății anunță ce stocuri de Favipiravir există

Ministerul Sănătății anunță, marți, că spitalele au în stocuri de Favipiravir peste jumătate de milion de tablete, care asigură tratamentul pentru aproximativ 7.426 de pacienți pentru cel puțin 10 zile.

„La data de 01 noiembrie 2021, un număr de 519 839 de tablete reprezentând 10 396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităților sanitare de pe întregul teritoriu al României. Menționăm că, începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului FAVIPIRAVIR în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii”, se arată în comunicatul ministerului, conform g4media.ro.

Peste 7000 mii de pacienți pot fi tratați cu actualele stocuri de Favipiravir

Stocurile existente la nivel național acoperă necesarul de tratament pentru aproximativ 7 426 de pacienți pentru cel puțin 10 zile, conform necesarului și estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unitățile medicale, în funcție de necesități, precizează Ministerul Sănătății.

La sfârșitul lunii octombrie 2021, Societatea Terapia SA a demarat procesul de donație către Ministerul Sănătății a unui număr de 48 500 de cutii de Favipiravir care vor fi distribuite în spitale în luna noiembrie 2021. Conform Terapia SA, 5814 de cutii vor fi disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie 2021, restul de 42 686 cutii fiind disponibile până la 15 noiembrie 2021.

Medicamentele existente la ora actuală pe piață sunt importate de către societatea Terapia SA și comercializate în baza unei autorizații privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale care a fost acordată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România în baza unui aviz temporar de fabricație și comercializare eliberat în India printr-un proces de evaluare accelerată și condiționată.

În data de 29 octombrie 2021, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a eliberat o nouă autorizație de nevoi speciale în baza căreia vor mai fi puse pe piață alte 150 000 de cutii din acest medicament ce vor intra în acele stocuri de Favipiravir existente.

Ministerul Sănătății apreciază eforturile societății Terapia SA pentru producerea medicamentului Favipiravir în România și asigură producătorul român de întreaga colaborare.

Pentru unitatea de producție de la Cluj–Napoca, societatea Terapia SA deține astăzi o autorizație de fabricație în baza căreia poate produce medicamente, fără a avea nevoie de o aprobare suplimentară din partea MS sau a altei instituții, se mai arată în comunicat.

Pentru punerea pe piață a medicamentului Favipiravir care va fi produs de Terapia SA la Cluj Napoca este nevoie de o cerere de autorizare depusă de către solicitant la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Autorizația de punere pe piață se eliberează în baza mai multor documente și va permite comercializarea produsului și utilizarea către pacienți.

Astfel, România va putea face singură stocuri de Favipiravir.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ASF propune întârzierea raportării investițiilor fondurilor de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în plan să extindă termenul de raportare a situației lunare a investițiilor realizate de fondurile de pensii private...

Volumul lucrărilor de construcții, în scădere cu 4,1% în primele 10 luni ale anului

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o scădere de 4,1% în primele zece luni ale...

Guvernul prelungește plafonarea prețurilor RCA: o soluție temporară, pentru o piață dezechilibrată

În primele nouă luni din 2024, valoarea primelor RCA a atins 6,8 miliarde de lei, cu o creștere de 8,2%, față de anul precedent Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă