Este greu de descris în cuvinte ce se întâmplă zilele acestea în spitalele Covid din țară. Imaginile surprinse în saloane, pe holurile unităților medicale, în secțiile de Terapie Intensivă, dar și de la morgă sunt cutremurătoare.
Spitalele Covid din țară sunt pline până la refuz cu pacienți în stare gravă. Iar peste tot în jur miroase a disperare și a moarte. E greu de crezut că așa ceva chiar se întâmplă în România. Și, probabil, nimeni nu s-a gândit vreodată că în 2021 vom trăi astfel de vremuri. Când ne mor părinții, frații, rudele, copiii. Când privim neputincioși și cu groază cum ne mor bunicii. Iar în timp ce-și dau ultima suflare, jos, în stradă, sunt oameni la fel ca ei care protestează împotriva singurului lucru ce ne mai poate salva: vaccinul.
La Spitalul Universitar de Urgență București în secția ATI nu mai sunt de multă vreme paturi. Iar când se eliberează unul, înseamnă că cineva tocmai a murit. Apoi, aproape insantaneu, locul este ocupat de un alt muribund. Alte sute stau la coadă. E cinic, însă moartea unui om din ATI ar fi putea fi salvarea altuia, care așteaptă pe holurile unității medicale.
Stau întinși pe tărgi, conectați la butelii. Așteaptă și se roagă. Unii gem. Alții plâng. Dar cei mai mulți sunt tăcuți. Mulți pacienți cu branule la mână, perfuzii și măști de oxigen pe față stau pe scaune. Nu au prins loc nici în pat, nici pe targă, nici în saloane. Așteaptă pe holuri. Așteaptă să se facă bine. Poate se gândesc la familie, la copii, la viața de dinainte de boală. Poate regretă că nu s-au vaccinat. Oricum, indiferent la ce se gândesc acești oameni, un lucru e cert: pentru unii este prea târziu.
Iar dincolo de coridoare, în saloane, în ATI, alții la fel ca ei sunt deconectați de la aparatele care i-au ținut în viață până în ultimul moment. Sunt dezbrăcați de haine și închiși ermetic în saci negri. Cărați pe o targă, morții sunt transportați la morga spitalului și depuși în frigidere. Devin simple numere pe o listă.
Și, așa cum bolnavii de pe holuri așteaptă un loc liber în ATI, morții așteaptă tot pe holuri un loc liber la morgă.
E sinistru. E tragic. Și-ți vine să plângi numai gândindu-te la astfel de imagini. Dar să le mai vezi și zilnic așa cum le văd medicii. Dar să ai în familie un astfel de caz…Să te trezești într-o zi că nu o mai ai pe mama. Mama, cu care vorbeai săptămâna trecută la telefon. Sau pe tata, cu care ai jucat table astă vară, când ai fost la țară în concediu. Sau imaginează-ți pentru o secundă – mai mult nu, că te-ar durea prea tare – cum ar fi să-ți pierzi copilul. Să nu te mai strige niciodata „mami”. Să ai casa pustie. Să-i auzi vocea doar în vis.
Și acestea toate pentru ce? Pentru că nu crezi în vaccin. Sau pentru că ei nu au crezut. Iar când au făcut-o, deja nimeni nu-i mai putea ajuta.
Jos, în stradă, o femeie stă în genunchi, urla și parcă își smulge părul din cap. A venit să protesteze împotriva singurului lucru din lumea asta care ți-ar putea salva copilul, pe mama, pe tata sau pe bunica.
SURSA FOTO: INQUAM MEDIA/Octav Ganea
