Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a reuşit o calificare superbă în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a învins-o, miercuri seara, pe australianca Alja Tomljanovic cu 7-6 (5), 7-5.
Jaqueline Cristian (23 ani, 105 WTA) a câştigat după două ore şi 11 minute în faţa favoritei numărul cinci.
Primul set a fost cu emoții pentru Jaqueline Cristian
Românca a început excelent şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar fost egalată (5-5), ratând şi două mingi de set la 5-2. Cristian şi Tomljanovic (28 ani, 43 WTA) au ajuns în tiebreak, unde jucătoarea de la antipozi a avut 3-0, românca a câştigat cinci puncte la rând, dar Tomljanovic a egalat (5-5). Jaqueline Cristian a reuşit să câştige apoi cele două puncte care i-au adus victoria în primul set.
În actul secund s-a mers cu serviciul până la 4-3, când românca a reuşit un break, desprinzându-se la 5-3. Jaqueline Cristian nu a reuşit să încheie conturile, ratând o minge de meci la acest scor, după care Tomljanovic a egalat, 5-5. Românca şi-a făcut serviciul şi a reuşit să pună capăt partidei pe serviciul adversarei, la a patra sa minge de meci (7-5), conform agerpres.ro.
Reprezentanta noastră a avut 4 aşi şi 2 duble greşeli, iar Tomljanovic a încheiat cu 2 aşi şi 6 duble greşeli.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Simona Halep şi rusoaica Varvara Graceva.