Consumatorii vulnerabili de energie electrică şi gaze naturale şi-ar putea amâna cu şase luni plata facturilor, la cerere, conform amendamentelor votate de Comisiile economice din Senat la OUG 118/2021.
Comisiile economice reunite au votat în unanimitate, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie, potrivit Agerpres.
Printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni a plăţii facturilor pentru consumatorii vulnerabili. Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare.
Amendamentele aduse de PNL au prevăzut majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor pentru consumatorii casnici, plafonarea preţului, pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA pentru cei noncasnici.
„Pentru clienţii casnici – acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţa”, precizează unul dintre amendamentele PNL.
OUG 118/2021 prevede o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.