Întâlnirea se desfășoară în plin scandal al numirii noului ambasador la București, dar și al amenințărilor companiei ExxonMobil că se retrage din perimetrul offshore de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.
Președintele României este la a doua prezență în Biroul Oval.
Dacă mulți susținători ai domniei sale se laudă că a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Răsărit invitat oficial de către Donald Trump, puțină lume vobește despre faptul că Guvernul de la București a fost cel dintâi din zonă care a alocat 2% din PIB pentru înzestrare militară. România a achiziționat, fără celebrul offset, rachete Patriot de la o celebră companie americană. Vizita a costat atunci peste 2 miliarde dolari.
Puțini își mai amintesc de impolitețea președintelui american, care, în timpul discursului de pe peluza grădinii Casei Albe, în prezența lui Iohannis, a vorbit mai mult de un sfert de oră despre achiziția de rachete, de 100 miliarde dolari, făcută de Arabia Saudită și abia apoi a intrat în dialog cu invitatul său special. Donald Trump este un mare specialist business-to-business. Nimic nu e pe degeaba.
Clar că, dacă actuala coaliție PSD-ALDE nu trecea planul de înzestrare militară în programul de guvernare, prima vizită a lui Klaus Iohannis nu avea loc.
Sigur că fluența limbii engleze a președintelui român a impresionat, mai mult pe cei din țară decât pe americani. Puțini contribuabili carpatini s-au întrebat despre costul vizitei.
Dar, revenind la 2019, care va fi agenda discuțiilor? Presa a speculat deja că Donald Trump nu face nimic gratis. În SUA, legea lobby-ului îi permite președintelui american să intervină în beneficiul unor companii private. Care e miza vizitei de azi, la „nivel înalt“? Gazul din Marea Neagră. Sigur că Trump îi va vorbi și despre arestul la domiciliu al directorului Oracle România, urmărit penal pentru șpagă. Așa, printre altele.
Cu ce proiect de lege a exploatării gazelor din perimetrul marin al României va merge președintele nostru la subțiori? Cu cel trecut de grupul de interese al petroliștilor și susținut de ministrul Economiei, sau cu cel al lui Liviu Dragnea, care impunea redevențe și impozitare succesivă de până la 28%?
Miza e uriașă
Pentru un mandat de încă cinci ani, cu sprijinul din umbră al ministrului Economiei, România va ceda la pretenții, iar în loc de încasarea anuală a 6-8 miliarde dolari la buget se va alege din nou cu praful de pe tobă, în numele „sfântului“ parteneriat strategic, în care the winners take it all? Dar cât costă vizita?
E clar că deal-ul e deja agreat de puterea de la București, altfel nu pleca Iohannis la înalta poartă. Legea offshore, care a stârnit atâtea pasiuni și reacții, va fi istorie? Ne predăm încă o dată? Statul în genunchi e mai elocvent decât statul de drept. Sigur că dacă nu vrei să dai gratis gazul din Marea Neagră ești etichetat imediat drept omul rușilor, numai că în perimetrul marin românesc are o licență de exploatare și Lukoil. În numele vocației pro-americane, cel puțin o companie rusească va avea beneficii.
Cu pitici politici, nu vom atinge niciodată țintele înalte. Sigur că de la peluza de la Cotroceni și din ferma de troli se aud deja bătăile din palme. Cine să știe că respectul ți-l obții dacă știi să negociezi. Umilii sunt loserii istoriei. Dar pentru a avea înălțime statală nu e suficientă bățoșenia prezidențială.
Lobby-ul petroliștilor e imens
Sigur că președintele român nu-i va mărturisi lui Donald Trump îngrijorarea Administrației de la București că numirea lui Adrian Zuckerman, ca schimbul de zi al turei de noapte cu Hans Klemm, promotorul cleștilor anticorupției, este nejustificat amânată. Va avea curajul Iohannis să-i spună omologului american că știe că Bob Menendez, senatorul american care blochează în comisia de politică externă nominalizarea evreului de origine română Adrian Zuckerman, apropiat al familiei lui Trump, face parte din lobby-ul petroliștilor? Sigur că la București, dacă vreun amărât de secretar de stat intervine pentru vreo firmă privată din România, ca să-i dea facilități fiscale sau ajutoare de stat, e trimis în numele anticorupției direct în ghearele anticorupției.
Sigur că Trump e mai interesat decât Iohannis de numirea lui Adrian Zuckerman ca nou ambasador. Consilierii care-i scriu discursurile președintelui român nu-i spun că până și Albania are un nou ambasador, că România e singura țară din Est în care ambasadorul numit de Administrația democrată nu a fost schimbat.
Pișicherul președinte american vrea să împuște doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte, va satisface pretențiile colosului ExxonMobil și, pe de alta, îl va convinge pe Iohannis să fie de acord cu lăsarea la vatră a civilului Klemm. De ce? Doar nu credeți că Gitenstein, fostul ambasador, devenit multimilionar pe Fondul Proprietatea, nu are legături cu Joe Biden, colectorul de fonduri pentru democrați, posibil challenger al lui Trump în lupta pentru al doilea mandat? Numirea unui alt ambasador ar deschide seifurile cu afaceri murdare ale vechii Administrații. Prin București, Trump poate da lovitura finală contracandidatului său. Pentru el, miza e uriașă. Pentru petroliști, o chestiune de legal assessment, iar pentru români, poza cu conducta care va traversa țara și va face din Ungaria un hub energetic, o diaporamă.
Redevențe ca-n Bandustania, dar cu promisiuni de vize?
Obișnuiți să pierdem mereu, ne mulțumim cu puțin. Dar puținul va părea mult. După ce președintele Iohannis va vorbi despre ridicarea vizelor pentru români, gălăgia provocată de propaganda sistemului va pune surdină emoției marii pierderi a interesului național. În 30 de ani, timp estimat pentru exploatarea zăcămintelor, americanii vor avea o cifră de afaceri de peste 200 miliarde de dolari, iar redevența pe care o vor plăti sau taxele pentru exploatarea perimetrului vor fi de Bandustania. Sigur că intrarea în programul „Visa Waiver“ e un proces extrem de lung, cam cât drumul pelerinilor în genunchi spre Grădina Ghetsimani.
În câțiva ani, imaginea trecerii gazului prin conducta strategic amplasată spre Ungaria se va suprapune celei a țevilor sovieticilor care au supt petrolul României în anii sovrom-urilor. Poporul a aplaudat și atunci, și acum. Fericirea sovietelor e înlocuită cu fericirea de a avea promisiunea ridicării vizelor pentru SUA. Pentru cei obișnuiți să-și măsoare doar grosimea portofelului, vizita de azi e un mizilic. Un fleac de 30-40 miliarde dolari se duce cum ai striga „fără viză“.
