Autoritățile franceze au anunțat că vor interzice ambalarea din plastic pentru aproape toate fructele și legumele începând cu ianuarie 2022. Decizia vine pentru a reduce deșeurile din plastic, a declarat luni ministerul mediului.
guvernul a publicat o listă cu aproximativ 30 de fructe și legume care vor trebui vândute fără ambalaje din plastic începând cu 1 ianuarie, legea fiind implementată din februarie 2020. Pe listă se regăsesc prazul, vinetele și roșiile rotunde, precum și merele, bananele și portocalele.
„Folosim o cantitate scandaloasă de plastic de unică folosință în viața noastră de zi cu zi. Legea economiei circulare vizează reducerea utilizării plasticului aruncat și creșterea substituției acestuia cu alte materiale sau ambalaje reutilizabile și reciclabile”, a declarat ministerul într-un comunicat.
Momentan, aprocimativ 37% din ructe și legume sunt vândute cu ambalaje și se așteaptă ca măsura să prevină mai mult de un miliard de articole inutile de ambalare din plastic pe an.
Pe de altă parte, președintele federației franceze a vânzătorilor de fructe, Francois Roch, a susținut că trecerea la carton va fi dificilă într-un timp atât de scurt. Interzicerea ambalării face parte dintr-un program guvernamental de mai mulți ani pentru eliminarea treptată a plasticului.
În 2021, Frabța a interzis folosirea tacâmurilor din plastic, precum și a cutiilor din polistiren. Ambalajele din plastic vor fi interzise până la sfârșitul lunii iunie 2023 pentru roșiile cherry, fasole verde și piersici, iar până la sfârșitul anului 2024 pentru andive, sparanghel, ciuperci, unele salate și ierburi, precum și cireșe.