7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieElevii vor ca închiderea școlilor să fie o decizie luată la nivelul...

Elevii vor ca închiderea școlilor să fie o decizie luată la nivelul conducerii acestora

Consiliul Elevilor cere ca decizia privind închiderea școlilor, în localitățile în care incidența cazurilor de Covid este de peste 6 la mie, să fie luată de conducerea unităților. „Nu transformați școlile în paturi de ATI”, spun elevii.

„Lipsa testării periodice din școli, neglijența față de măsurile suplimentare de protecție pentru elevii cu boli cronice asociate și pragurile mult prea ridicate la care se închid unitățile de învățământ vor duce, în continuare, la vieți puse în pericol. De aceea, Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la modul de funcționare a școlilor în localitățile unde rata de incidență depășește valoarea de 6 la mia de locuitori”, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Elevilor.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Elevilor, în ultimele săptămâni, peste 13.000 de elevi și peste 4000 de profesori din România s-au infectat cu COVID-19.

„Lipsa testării periodice din școli, neglijența față de măsurile suplimentare de protecție pentru elevii cu boli cronice asociate și pragurile mult prea ridicate la care se închid unitățile de învățământ vor duce, în continuare, la vieți puse în pericol. De aceea, Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la modul de funcționare a școlilor în localitățile unde rata de incidență depășește valoarea de 6 la mia de locuitori”, se arată în comunicat.

Astfel, testarea rapidă a elevilor se poate face momentan doar la solicitarea acestora și cu aprobarea părintelui, nefiind încă asigurată o testare periodică pentru elevii și profesorii din localitățile cu rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori. Acest lucru se datorează faptului că Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România nu a autorizat/omologat testele rapide non-invazive.

Elevii sunt de părere că menținerea școlilor deschise presupune, pentru mulți elevi, utilizarea mijloacelor de transport în comun și interacționarea cu un număr mare de persoane din comunitate, factori care conduc la răspândirea vertiginoasă a virusului.

Consiliul Național al Elevilor solicită ca decizia închiderii școlilor aflate în localități unde incidența este mai mare de 6/1000 să rămână la latitudinea fiecărei instituții, respectiv la decizia Consiliului de Administrație, în baza principiului descentralizării.

„Este important ca particularitățile fiecărei unități de învățământ să fie luate în considerare, ținând cont de infrastructura disponibilă, mijloacele de testare disponibile sau numărul de infectări înregistrate. Pragul de 50% din numărul total de clase aflate în online pentru schimbarea scenariului de funcționare al întregii școli nu ține cont de acești factori, ci, de multe ori, pune în pericol sănătatea elevilor chiar și în unitățile de învățământ unde acesta nu este atins”, se mai transmite în comunicat.

„Stimați decidenți, nu, nu suntem experți în sănătate publică, dar vedem realitatea din teritoriu! Clasele se închid pe bandă rulantă, infectările în rândul copiilor sunt din ce în ce mai mari, dar noi ținem școlile deschise cu absurditate! Dacă tot ne comparăm cu alte state europene care au reușit să mențină școlile deschise în format fizic, trebuie să ne uităm și la infrastructura pe care acestea o asigură, cum ar fi testarea elevilor și a profesorilor de cel puțin două ori pe săptămână. Nu vă jucați cu sănătatea nimănui! Dreptul la educație și dreptul la sănătate nu sunt negociabile!”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor., conform jurnalul.ro.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă