-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoS-a construit un monument al eroilor români în Italia

S-a construit un monument al eroilor români în Italia

S-a construit un monument al eroilor români în Italia, la inițiativa Ministerului Apărării Naționale (MApN).

MApN, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, a inaugurat în nordul Italiei un monument dedicat eroilor români din primul Război Mondial.

Ministerul român al Apărării, cu sprijinul Ministerului italian al Apărării, a amplasat monumentul în localitatea Bolzano din Italia. Monumentul este în regiunea Trentino din Tirolul de Sud.

Proiectul iniţiat de România s-a derulat în baza Acordului între guvernele României şi Italiei privind mormintele de război. Proiectul s-a bazat și pe Acordul tehnic pentru folosirea gratuită a unei parcele de teren, în proprietatea statului italian, pentru construirea operei comemorative de război dedicate eroilor români.

Monumentul românesc este în cimitirul militar italian

Activitatea de recepție a monumentului eroilor români s-a desfășurat miercuri, 6 octombrie, la Cimitirul militar italian din Bolzano. La activitate au participat colonelul Gianpaolo Franchi, din Comisariatul General pentru Omagierea Morţilor în Război, precum şi o delegaţie a Ministerului român al Apărării. Delegația românească a fost condusă de colonelul Iulian Barbu, ataşatul Apărării la Roma.

Monumentul românesc din Italia este inaugurat cu puțin înainte de sărbătorirea, la 25 octombrie, a Zilei Armatei Române. Ministrul Nicolae Ciucă transmitea anul trecut un mesaj în cinstea celor care s-au sacrificat pentru independența și integritatea României.

„Ziua Armatei României este, pentru noi, un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

Președintele Iohannis și premierul Cîțu au participat anul acesta, împreună, la festivitățile dedicate Zilei Eroilor. Principala ceremonie a avut loc la Mormântul Ostașului Necunoscut. „Eroii neamului nostru au fost și continuă să fie adevărate simboluri ale abnegației, ale curajului și ale simțului datoriei”, a subliniat șeful statului.

“Aducem piosul nostru omagiu jertfei eroilor români care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă pentru pământul românesc, pentru apărarea țării și întregirea neamului”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Șeful statului consideră că eroii români sunt modele demne de urmat pentru tinerele generații și că trebuie respectată credința lor în idealurile naționale.

S-a construit un monument al eroilor

Monumentul construit la Bolzano comemorează eroii români căzuți în primul Război Mondial care îşi dorm somnul de veci pe teritorul Italiei, a precizat un comunicat al MApN.

Opera comemorativă de război românească de la Bolzano oferă cadrul necesar sărbătoririi unor evenimente istorice ale României. Printre acestea se vor afla Ziua Naţională a României, Ziua Armatei României și Ziua Eroilor.

La activitatea de acum două zile de la Bolzano, reprezentanţii părţii române au adresat mulţumiri părţii italiene pentru disponibilitate şi sprijinul acordat pe întreaga perioadă de implementare a proiectului de construire a monumentului românesc. Reprezentanții României și-au exprimat  încrederea privind continuarea bunei colaborări bilaterale în domeniul comemorării eroilor şi cel al protejării mormintelor şi operelor comemorative de război de pe teritoriul României și al Italiei.

România a participat la primul Război Mondial între anii 1916 – 1918, de partea Angliei, Franței și Rusiei. Italia a fost în cealaltă tabără, a Puterilor Centrale, alături de Germania și de Imperiul Austro – Ungar. Primul Război Mondial a început bine pentru România dar a avut un moment critic în momentul în care Germania a ocupat Bucureștiul. România a primit sprijin militar din partea Franței. Finalul războiului a permis realizarea României Mari, în anul 1918, prin unirea „Vechiului Regat” cu Transilvania, cu Basarabia și cu Bucovina. Unirea cu Transilvania a fost recunoscută internațional în anul 1919, la Trianon.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă