Compania Moderna şi distribuitorul său în Japonia, au transmis că „o eroare umană” a provocat contaminarea fiolelor de vaccin ant-COVID-19 de la Moderna.
Autorităţile japoneze a anunţat la sfârşitul lunii august retragerea de la utilizare a 1,63 de milioane de vaccinuri de la Moderna, corespunzătoare a trei loturi importate din Spania, ca măsură preventivă după detectarea a de particule străine în 39 de fiole (ce conţineau 390 de doze).
Compania Moderna a reafirmat vineri că vaccinurile anti-COVID-19 produse în Spania şi blocate de Japonia după detectarea contaminării unor fiole nu constituiau un risc pentru sănătate, după o investigaţie cu privire la acest incident.
Moderna şi Takeda au publicat vineri rezultatele unei investigaţii mai ample asupra problemei detectate în unele fiole ajunse în ţara asiatică şi care au condus la blocarea a 1,63 de milioane de doze.
Raportul final coincide cu concluziile preliminare avansate de ambele companii, în care se arată că prezenţa unor particule de metal în fiole „nu constuia un risc excesiv pentru pacienţi şi nu se repercuta asupra beneficiilor produsului”.
Investigaţia la care a participat şi compania spaniolă Rovi, responsabilă cu producţia vaccinurilor de la Moderna în Europa şi principala furnizoare de vaccinuri pentru Japonia, concluzionează că la originea probabilă a problemei a fost fricţiunea între două piese ale unuia dintre aparatele implicate în lanţul de producţie.
Prin urmare, concluzia este aceea că a fost vorba de „o eroare umană”, asftel încât au fost luate măsuri de corectare pe linia de montaj, pentru ca problema să nu se mai repete.
Ministerul japonez al Sănătăţii a informat că s-au înregistrat trei decese de-a lungului anului între cele aproape jumătate de milion de persoane, care au fost vaccinate cu Moderna, înainte ca respectivele fiole să fie retrase de la utilizare.
Autorităţile au precizat că aceste decese sunt investigate pentru a determina dacă există vreo conexiune cu aceste vaccinuri, fără să fi fost detectată până acum o legătură clară, scrie Agerpres.