Criza energetică a Europei continuă, ținând cont că volumele de stocare a gazelor s-au micșorat și au atins nivelul minimul din ultimii 10 ani. O posibilă iarnă dură ar putea duce la lipsuri severe de energie și la posibile opriri ale unor părți mari ale economiei.
În timp ce discuția principală se concentrează în prezent pe rolul potențial al Rusiei în criza energetică, o nouă problemă trece în prim-plan. Într-o mișcare surprinzătoare, guvernul olandez a indicat că, într-o situație severă a crizei de aprovizionare, câmpul de gaze din Groningen, cel mai mare câmp de gaze de pe uscat din Europa, ar putea fi redeschis parțial și temporar. Ministrul olandez Stef Blok a precizat că ia în calcul redeschiderea câmpului Groningen, în special cinci puțuri. Cu toate acestea, redeschiderea terenului, chiar și în caz de urgență sau criză energetică, este controversată din punct de vedere politic.
Până de curând, planul era ca Groningen să fie închis complet până în 2023, punând capăt producției și exportului de gaze pe scară largă de către Olanda.
Presa olandeză speculează că ministrul Blok va cere o posibilă redeschidere a câmpului Groningen, o decizie care trebuie luată înainte de 1 octombrie. Dacă ministrul decide să schimbe planurile actuale de închidere, întreg dezastru de la Groningen, așa cum văd unii, va fi prelungit. Analizând situația deplorabilă actuală a sectorului energetic european, este clar că Groningen este încă necesar, potrivit specialiștilor oilprice.com. Criza energetică în curs ar putea avea consecințe grave pentru economiile și bunăstarea statelor membre ale UE. Lipsa aprovizionării cu gaze naturale a Rusiei (sau voința politică de a furniza mai mult), dificultatea de a crește rapid importurile de gaze norvegiene sau alte gaze, pun în pericol situația energetică a Europei. În același timp, o posibilă oprire a mai multor industrii cu consum intensiv de energie electrică din Europa, precum îngrășăminte, produse chimice și producția de oțel / aluminiu este pe masă.
Liderii politici vor trebui să facă față implicațiilor directe ale facturilor mai mari de energie sau a posibilelor deficite energetice pentru consumatori și industrie. Ambele ar putea duce la proteste sau probleme politice cu impact direc în alegerile viitoare. Amenințările unei crize energetice sunt discutate pe scară largă, dar nu sunt disponibile soluții reale, cu excepția taxelor mai mici. Din cauza costurilor mai mari cu energia, un posibil nivel record al prețului de 100 dolari MMBtu sau 250 dolari pe baril echivalent cu țiței este o veste foarte proastă pentru politicieni, în special în Olanda, Germania, Franța și Marea Britanie.
Cu toate acestea, rămâne neclar dacă politicienii europeni sunt conștienți de rolul pe care l-au jucat propriile lor politici în crearea acestei crize. Chiar și cu repornirea parțială a câmpului Groningen, care ar putea ameliora o parte din durerea din Europa de Vest, există o problemă mai mare care trebuie soluționată.
Prin deschiderea pieței gazului pentru liberalizare, fără a da instrumentele necesare părților și prin presarea unei piețe spot, instabilitatea a fost introdusă în sistem. Puterile geopolitice sunt încă în joc, în timp ce utilitățile și furnizorii europeni au văzut puțin sprijin din partea guvernelor lor.
În același timp, când contractele pe termen lung indexate cu prețul petrolului cu Rusia au fost aruncate pe fereastră, mulți nu au înțeles că acest lucru ar putea însemna predarea puterilor depline ale pieței către companiile naționale de petrol, precum Gazprom. Putin a sărbătorit, știind că i s-a dat cheia piețelor europene, cu opțiunea de a manipula în același timp elementele fundamentale și prețurile. Între timp, Europa nu a reușit să diversifice suficient oferta.
Liderii europeni trebuie neapărat să își reconsidere poziția față de aprovizionarea cu gaze rusești și rolul viitor al NordStream 2, care este încă amenințat de sancțiunile SUA și de opoziția est-europeană.
Cu toate acestea, se pare că liderul rus Vladimir Putin deține toate cărțile atunci când vine vorba de gazul natural din Europa. Fără o furnizare substanțial mai mare de gaze naturale către Europa, consumatorii și industria ar putea să se confrunte cu o iarnă de nemulțumire. Strategia europeană de diversificare a aprovizionării cu gaze a fost un eșec, nu numai din cauza tacticilor și reglementărilor UE, ci și a accentului unilateral continuu pus pe o tranziție energetică rapidă, renunțarea la hidrocarburi și investiții la scară largă în surse regenerabile de energie, fără să realizeze că, în ciuda planurilor, coloana vertebrală din sistemul economic european este încă alimentat cu hidrocarburi.
Situația actuală arată un fapt principal al vieții, succesul tranziției energetice nu se bazează pe o abordare unilaterală. Bazându-se prea mult pe surse regenerabile, piața a devenit destabilizată, dar politicienii și alții nu au vrut să recunoască acest lucru. Destabilizarea ar putea și ar trebui prevenită, recunoscând faptul că în viitorul previzibil hidrocarburile, inclusiv cărbunele, vor juca un rol semnificativ pe piața energetică europeană.
În același timp, politicienii europeni ar trebui, de asemenea, să recunoască faptul că, fără hidrocarburi, aprovizionarea cu energie nu este doar amenințată, ci economia hidrocarburilor suferă. Majoritatea nu sunt încă pe deplin înțelese, dar fără hidrocarburi, în special gazele naturale și petrolul, alimentele și alte sectoare primare vor fi afectate puternic. Primele opriri ale companiilor de îngrășăminte și siderurgie au fost deja raportate.
Bruxelles, Londra, Berlin și chiar Haga ar trebui să înceapă să își schimbe abordarea față de energie și economia viitorului, consideră specialiștii oilprice.com. Politicienii ar trebui să înceapă să asculte analiștii de piață care au avertizat despre o perturbare a piețelor energiei. Strategia energetică europeană pe termen lung ar trebui să recunoască poziția hidrocarburilor drept coloană vertebrală, în timp ce investește în opțiuni regenerabile în același timp. Investițiile în depozitare, aprovizionarea diversificată și producția internă sunt cruciale. Fără acestea, giganții aprovizionării, cum ar fi Rusia lui Putin, dețin toate cărțile.
