2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăCoronavirusUn înalt ierarh a luat Covid-19. Care este starea acestuia

Un înalt ierarh a luat Covid-19. Care este starea acestuia

Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a fost diagnosticat cu COVID-19, însă nu este spitalizat, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Alexandru Flavian Sava.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a dezmințit informaţiile potrivit cărora înaltul ierarh Calinic s-ar afla în stare gravă în spital şi ar fi intubat.

„La acest moment, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical şi proceduri specifice după ce a fost diagnosticat şi tratat corespunzător în urma contactării virusului COVID-19; precizăm totodată că Înaltpreasfinţia Sa nu a fost niciodată intubat sau într-o stare gravă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

De asemenea, din mesajul reprezentantului Arhiepiscopiei reiese că ÎPS Calinic „mulţumeşte respectuos tuturor celor care l-au susţinut cu rugăciunile: monahi si monahii, preoţi, credincioşi şi credincioase, tineri şi bătrâni, elevi şi studenţi, în această perioadă dificilă”, conform agerpres.ro. 

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă