Protest împotriva statuii baronului Brukenthal, care a fost inaugurată în municipiul Sibiu. La acest protest au participat până la 200 de persoane care s-au adunat în Piaţa Mare din orașul Sibiu.
Acțiunea de protest s-a defășurat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 septembrie 2021.
Statuia lui Brukenthal a fost dezvelită în urmă cu o săptămână în centrul orașului Sibiu. La ceremonia de inaugurare a statuii a asistat şi preşedintele Klaus Iohannis, care anterior a fost primarul Sibiului. Statuia a fost construită cu prilejul împlinirii, în 2021, a 300 de ani de la naşterea baronului Brukenthal.
Baronul Samuel von Brukenthal a fost guvernator al Transilvaniei în timpul răscoalei din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Potrivit celor mai multe surse istorice, Bruckenthal a ordonat reprimarea răscoalei și uciderea, prin tortură, a capilor acesteia.
Protest împotriva statuii baronului Brukenthal
La protestul de sâmbătă, 18 septembrie, participanţii au purtat costume populare românești și au adus drapele tricolore. Ei au scandat „Jos statuia”, „Brukenthal, ucigaş de români” și „Jos criminalul”. Printre participanții la protest s-a aflat și politicianul naționalist Gheorghe Funar.
Protestul de sâmbătă a fost autorizat de Primăria Sibiu.
Amintim că, acum două luni, Raluca Turcan a fost criticată și ironizată după ce i-a urat „La mulți ani” baronului Brukenthal.