10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleTravelParalela 45 lanseaza campania Black Friday Express

Paralela 45 lanseaza campania Black Friday Express

Mai multe variante de vacanțe de vară în Grecia, Turcia, Spania, Italia, Egipt pe cursele charter organizate până la jumătatea lunii octombrie sunt disponibile, cu prețuri reduse, în campania Black Friday Express. Între 3 și 10 septembrie, last minute-urile în destinațiile verii, disponibile în limita locurilor disponibile, costă câteva sute de euro de persoană, în cele mai multe cazuri prețul fiind la jumătate față de vârful de sezon.  

Exoticele pentru sezonul toamnă/iarnă, de la Maldive la Egipt, lansate în cadrul campaniei Black Friday Express, au reduceri de Early Booking de până la 20-30%.   

Egiptul este destinația vedetă a anului, datorită operării pe charter în toate sezoanele, din București și majoritatea orașelor de provincie cu aeroport, și programelor de tip circuit organizate lunar. Aproximativ 250.000 de români și-au petrecut vacanța anul acesta în Egipt sau urmează să plece până la finalul anului în Hurghada sau Sharm el Sheikh, anunță turoperatorul Paralela 45, ale cărui oferte de toamnă încep de la 350 de euro/persoană.

“Egiptul, care este pe lista verde încă de anul trecut, atrage prin raportul calitate – preț convenabil. Poți să ai o vacanță cu 350 de euro/persoană cumpărată în perioada de Early Booking pentru sezonul toamnă/iarnă, care vine cu reduceri de până la 15%, sau cu mai mult, în funcție de buget. Noi am selectat hoteluri all inclusive care să corespundă cerințelor turiștilor, de la plajă la facilități pentru copii, și am urmărit să existe zboruri charter din foarte multe orașe. Sunt turiști care au fost în primăvară și merg și de sărbători, pentru că e cald, ieftin și bun ”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Din septembrie, spre Hurghada se zboară săptămânal din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare, iar spre Sharm el Sheikh din București. Numărul curselor săptămânale va crește de Crăciun și de revelion, odată cu cererea, turoperatorul estimând că și în acest an, la fel ca în 2020, numărul zborurilor săptămânale se va dubla. În cazul circuitelor de toamnă spre Egipt, Hurghada și Croazieră pe Nil, ori Egipt – istorie, civilizație, mister, cu plecare din București sau Cluj-Napoca, numărul a fost deja mărit corespunzător cererii. Programele au o durată de 7 sau 12 nopți și costă de la 965 de euro/persoană.

Peste 30 de circuite cu avionul sunt organizate în septembrie și octombrie, cu o durată de la patru la 12 nopți, la Istanbul, Paris, Florența ori în Portugalia, Coasta de Azur, Iordania, Maroc, Cuba, Peru, Iordania. Turcia este cea mai solicitată destinație, cu programe turistice în Cappadocia, Mesopotamia sau Istanbul, cu prețuri ce pornesc de la 150 de euro/persoană și pot ajunge până la 710 euro/persoană, în functie de complexitatea programului și numărul de zile.

Paralela 45 reia charterele spre exotice, de la finalul lunii octombrie, destinațiile spre care sunt programate zboruri directe sunt Republica Dominicană, Maldive, Zanzibar, Insula Sal/Capul Verde – în premieră pentru sezonul de iarnă -, dar și Emiratele Arabe Unite – pentru care există deja o cerere foarte mare în prezent. Vacanța de șapte nopți într-o destinație exotică costă de la 1.394 de euro/persoană, cu reducere de lansare, și include transport, cazare, asistență turistică și taxe.

“Într-un an în care am fost asaltați de cereri de vacanță ne așteptăm ca destinațiile exotice să fie foarte căutate în ultima parte a anului – începutul anului următor. Estimăm o cerere similară celei de anul trecut pentru exotice pe charter și sunt șanse mari ca zboruri noi să fie introduse la finalul anului spre destinațiile anunțate deja sau noi destinații să fie lansate. Recomandăm turiștilor să rezerve din timp aceste vacanțe, întrucât există mari șanse ca locurile disponibile să se epuizeze rapid, la fel ca anul trecut”, precizează proprietarul Paralela 45.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă