4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiTalibanii obligă guvernul afgan să predea armele, munițiile și toate bunurile publice

Talibanii obligă guvernul afgan să predea armele, munițiile și toate bunurile publice

Guvernul afgan este obligat de către talibani să predea toate armele și bunurile publice, într-o săptămână de zile.

Guvernul afgan este obligat de către talibani să predea toate armele și bunurile publice, într-o săptămână de zile, relatează agenţia EFE, informează Agerpres.

”Îi informăm pe toţi cei care deţin echipamente, arme, muniţii şi alte bunuri ale guvernului să predea obiectele menţionate organelor pertinente ale Emiratului Islamic în termen de o săptămână”, a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, adăugând că aceia care nu se conformează dispoziţiei vor suporta consecinţe legale.

Deşi au preluat puterea din 15 august, liderii talibani le-au ordonat combatanţilor din subordine să nu pătrundă în locuinţele particulare şi să nu ia niciun bun public. Ei au anunţat de asemenea că vor înregistra toate armele şi muniţiile lăsate în urmă de trupele internaţionale sau capturate de la cele afgane.

Dispoziţia de predare voluntară a armelor, muniţiilor şi a altor bunuri survine în timp ce liderii mişcării islamiste se pregătesc să anunţe noul guvern afgan pe care speră să-l definitiveze înainte de retragerea completă a trupelor internaţionale pe 31 august.

Surse din rândul talibanilor susţin că aceştia au început să preia controlul zonei militare a aeroportului din Kabul, cedată de militarii americani pe măsura retragerii acestora. Armata americană a preluat controlul asupra acestei zone la o zi după ce talibanii au cucerit capitala, într-un aparent pact de neagresiune care a permis Statelor Unite şi aliaţilor acestora să evacueze de atunci printr-un pod aerian peste 110.000 de persoane, majoritatea afgani, operaţiune care este pe punctul să se încheie.

Majoritatea ţărilor implicate au oprit deja evacuările, în contextul deteriorării situaţiei de securitate la Kabul, unde un atentat comis joi în apropierea aeroportului şi revendicat de gruparea Statul Islamic s-au soldat cu cel puţin 170 de morţi, printre care 13 militari americani.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă