16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăPoliticăOrban face o ofertă generoasă de proiecte pentru comunitățile locale

Orban face o ofertă generoasă de proiecte pentru comunitățile locale

„Am decis în coaliție, după discuții prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiții pentru comunitățile locale din cursul acestui an. Acesta se va derula după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală, cu un buget multianual de aproximativ 50 de miliarde de lei”, transmite Orban.

Potrivit acestuia, dincolo de modul în care va fi denumit acest program, este mai important ca proiectele de infrastructură să privească atât partea rutieră, cea de apă și canal, dar și extinderea rețelelor de gaz.

„Partidul Național Liberal a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv.
Pentru perioada imediat următoare, Guvernul a fost mandatat să pregătească actul normativ necesar care să materializeze noul program și să fixeze cadrul pentru a avea procedurile de selecție a proiectelor. Comunitățile locale au nevoie de susținere pentru a reuși să se dezvolte și să crească semnificativ calitatea vieții fiecărui locuitor. Este datoria Partidului Național Liberal, în calitate de partid care s-a angajat la dezvoltarea României, să ofere sprijinul necesar tuturor celor care au fost aleși la nivel local și au angajat proiecte în sprijinul comunităților lor. Pentru acest lucru, de câteva luni de zile, am insistat ca la nivelul coaliției să avem o decizie clară, fermă, cu un calendar și un buget asumat”, scrie preşedintele PNL.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă