Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri seara, că Guvernul îşi va continua activitatea şi că va merge în Parlament, unde va încerca să obţină susţinerea necesară, nu pentru că „ţine de scaun”, ci pentru că are o responsabilitate faţă de ţară şi faţă de români. Însă, pentru a obține aprobarea Parlamentului pentru restructurare ar fi nevoie de 233 de voturi, iar PSD mai are doar 202 de senatori și deputați.
Singurul partid care s-a arătat dispus să susțină restructurarea Guvernului este Pro România. Victor Ponta, liderul acestei formațiuni, a declarat că partidul său ar putea să susţină un guvern restructurat al PSD, cu condiţia ca Viorica Dăncilă să renunţe la candidatura la alegerile prezidenţiale. În acest fel, Victor Ponta joacă la două capete, presând PSD după ce a condiționat alianța cu ALDE, tocmai de ieșirea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu de la guvernare. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu va renunța la candidatura la prezidențiale, nu va face restructurarea așa cum vrea Pro România și este exclus să negocieze cu Victor Ponta susținerea la restructurare sau la moțiunea de cenzură.
Rămași fără majoritate în Parlament, social-democrații încearcă racolări individuale. Au la dispoziție 45 de zile, cât prevede Constituția că pot rămâne în funcție miniștrii interimari. Potrivit unor surse, liderii PSD discută cu mai mulți parlamentari ALDE pentru a-i convinge sa treacă de partea PSD. Aleșii ALDE care ar părăsi barca partidului lui Tăriceanu ar putea sa primească chiar locuri în Guvern. Deja senatorul Ilie Niță a trecut de la ALDE la PSD.
Ce efecte are respingerea restructurării
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat ce se întâmplă după ce premierul Vioricăi Dăncilă merge în Parlament pentru a cere aprobare de remaniere a guvernului. ”Dacă Parlamentul nu aprobă remanierea, rămânem cu ce avem, adică rămân miniștrii în funcție – cei care sunt în funcție, nu cei care au plecat, acolo avem o problemă, acolo vor fi niște interimari”, a spus Zegrean.
Fostul președinte al Curții Constituționale a subliniat însă că această procedură nu este echivalentă cu o moțiune de cenzură. ”Primul ministru își pierde funcția de prim-ministru doar prin retragerea încrederii, or retragerea încrederii se face numai prin moțiune de cenzură”, a explicat fostul președinte al CCR.
Ce prevede Constituția
Viorica Dăncilă a trimis luni la Palatul Cotroceni nominalizări pentru Justiție – Dana Gîrbovan, Interne – Mihai Fifor, vicepremier pe probleme economice – Iulian Iancu, vicepremier pentru parteneriatele strategice – Ana Birchall, Educație – Șerban Valeca.
Potrivit Constituției, în caz de remaniere guvernamentală Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul anterior numai pe baza aprobării Parlamentului.