-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCine vrea să ajungă preşedintele României. Lista provizorie a candidaţilor

Cine vrea să ajungă preşedintele României. Lista provizorie a candidaţilor

Lista candidaţilor este deja una lungă.

22 septembrie, ora 24.00 este data limită pentru depunerea candidaturilor şi comunicarea către BEC a semnelor electorale. Campania electorală începe oficial în data de 12 octombrie.

Până la această oră, 12 partide şi-au lansat candidaţii în cursa pentru Cotroceni, iar intenţia de a intra în lupta pentru cea mai important poziţie în stat a venit şi din partea uunor independenţi, printre care Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, fata răpită şi ucisă în Caracal.

Actualul şef de stat Klaus Iohannis candidează din partea PNL pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Iohannis a fost profesor de fizică înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în anul 2000, funcţie în care a fost reales în 2004, 2008 şi 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În iunie 2014, cu puţin timp înainte de alegeri, a devenit preşedintele PNL şi apoi candidatul pentru Palatul Cotoceni.

Viorica Dăncilă candidează din partea PSD la alegerile prezidenţiale. Ocupă funcţia de prim-ministru al României din ianuarie 2018. Este membru PSD din 1996, iar în mai 2019 a devenit preşedinte al partidului, după încarcerarea lui Liviu Dragnea. Anterior funcţiei de premier, Viorica Dăncilă a fost europarlamentar.

Dan Barna candidează la preşedinţie din partea alianţei USR-PLUS. Dacă va câştiga alegerile, îl va propune pe Dacian Cioloş în funcţia de premier, conform unei alianţe dintre USR şi PLUS. Este deputat din anul 2016, ales pe listele din Sibiu şi a devenit preşedinte al USR din octombrie 2017, spune Mediafax.

Mircea Diaconu va candida la alegerile pentru Cotroceni ca independent susţinut de alianţa ALDE-Pro România. El este un actor, om politic şi profesor. Diaconu a fost membru în PNL în perioada 2008-2014 şi senator din 2008. Totodată, a fost ales europarlamentar independent în anul 2014

Theodor Paleologu candidează la alegerile prezidenţiale din partea PMP. Este profesor, diplomat şi om politic. A fost deputat în perioada 2008-2012. În perioada 2008-2009 a fost ales ministru al Culturii în guvernul condus de Emil Boc. Totodată, Paleologu a fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda în perioada 2005-2008.

Şi partidele mici au venit cu câte un candidat. UMDR l-a desemnat pe Kelemen Hunor. Partidul Neamul Românesc l-a anunţat drept candidat pe Ninel Peia. Partidul Puterii Umaniste vine cu Ramona Ioana Bruynseels. Viorel Cataramă va candida din partea Partidului Dreapta Liberală. Platforma Demos l-a desemnat Candidat pe Claudiu Crăciun. Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar va candida din partea Partdului România Noastră, iar Partidul Noua Românie l-a lansat pe Sebastian Popescu la preşedinţie.

În cursa pentru Cotroceni s-au anunţat şi mai mulţi candidaţi independenţi. Ei trebuie să strângă 200.000 de voturi pentru a putea candida. Şi aici lista e destul de lungă. Printre ei se află Alexandru Cumpănaşu, Liviu Pleşoianu, Florentin Pandele, Avram Iancu, Cătălin Berenghi, Bogdan Stanoevici sau Emanuel Onoriu, fiul cântăreţei Gabi Luncă.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă