4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăMediuDecizie istorică la Bruxelles: CE anunță că va elimina cuștile din fermele...

Decizie istorică la Bruxelles: CE anunță că va elimina cuștile din fermele pentru animale

„Comisia plănuiește să interzică folosirea cuștilor pentru peste 300 de milioane de găini, scroafe gestante, viței, iepuri, rațe, gâște și alte animale ținute în ferme în fiecare an, intenționând ca acest proces să aibă loc treptat, până în anul 2027.
Comisarul pentru sănătate al Uniunii Europene, Stella Kyriakides și vice-președintele Comisiei, Věra Jourová, au anunțat decizia la o conferință de presă ce aștepta răspunsul Comisiei asupra Inițiativei Cetățenești Europene „End the Cage Age”. Inițiativa, prima de succes pentru animalele din ferme, a fost semnată de peste 1,4 milioane de cetățeni europeni, inclusiv de câțiva mii de români.

Comisia a anunțat faptul că intenționează să „înainteze o propunere legislativă până la finalul anului 2023 pentru a elimina treptat și în final a interzice folosirea cuștilor pentru toate speciile de animale la care se referă inițiativa cetățenească europeană.” De asemenea, va fi adresată și problema „introducerii de noi reguli și standarde cu privire la importul produselor similare celor ce provin din U.E.”. Până la finalul anului viitor, Comisia va evalua detaliile propunerii legislative ce va fi mai apoi înaintată, spre aprobare Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene.

Alina Puiu, reprezentant al asociației românești pentru drepturile animalelor, F.R.E.E., a declarat: „Momentul mult așteptat a sosit! Astăzi, Comisia Europeană a luat o decizie istorică pentru soarta animalelor exploatate în ferme! Cetățenii Uniunii Europene au cerut o schimbare, iar Comisia le-a ascultat mesajul clar și răspicat, luând  decizia categorică de a elimina cuștile din ferme.”
„Acum este rândul nostru. Ne vom concentra toată atenția pe activitatea instituțiilor europene până când își vor duce la îndeplinire angajamentul luat și ne vom asigura că niciun conflict de interese nu-l vor face să se piardă.”

„Industria produselor de origine animală este principala sursă a suferinței cauzate celor care nu cuvântă, iar interzicerea cuștilor reprezintă un pas enorm către bunăstarea lor.”

Inițiativa Cetățenească Europeană „End the Cage Age” a fost lansată pe 11 septembrie 2018 și s-a închis exact un an mai târziu, reușind să strângă 1,6 milioane de semnături. După validarea semnăturilor, inițiativa a trecut extrem de ușor de pragul de 1 milion de semnături cerut în cazul acestor inițiative, cu 1.397.113 de semnături din toată Europa. De asemena, inițiativa a reușit să depășească pragurile necesare în 18 state ale UE, chiar dacă cerințele europene prevăd ca acest prag să fie îndeplinit în cel puțin 7 state.

Aceste rezultate incredibile, fac ca Inițiativa „End the Cage age” (Încheie Era Cuștilor) să fie:
– a 6-a Inițiativă Cetățenească Europeană de succes din ultimii 10 ani, dintre cele 75 propuse.
– inițiativa cu al 3-lea cel mai mare număr de semnături vreodată depuse.
– prima inițiativă cetățenească de succes cu privire la animalele exploatate în ferme.

Toate aceste lucruri au fost posibile datorită efortului, muncii și colaborări a peste 170 de organizații non-guvernamentale din toată Europa care și-au unit forțele și au mobilizat cetățeni din toate colțurile continentului.

 Mai multe informații despre inițiativă sunt disponibile aici: https://www.endthecageage.eu/

 Comunicatul Comisiei Europene poate fi accesat aici:    https://europa.eu/citizens- initiative/media/1085_en

Despre asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E.):

Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E.) are ca scop promovarea drepturilor animalelor și protecției mediului în România, cât și a unei alimentații sănătoase, care respectă animalele și natura. Organizația a fost înființată în anul 2017 și organizează frecvent evenimente de informare a publicului la nivel național, cu precădere în Iași și București.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul organizației www.freeanimals.ro. Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email alina.puiu@freeanimals.ro”, ne-a transmis Alina Puiu, PR specialist la F.R.E.E.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă