1 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSocialMembrii RePatriot trimit un mesaj către Diaspora: Reîntoarceți-vă ochii spre România

Membrii RePatriot trimit un mesaj către Diaspora: Reîntoarceți-vă ochii spre România

Reprezentanții proiectului RePatriot, organizat de Romanian Business Leaders (RBL), au adresat, de la București, un apel către cei peste cinci milioane de cetățeni care au plecat din România, cerându-le să reia legăturile cu țara natală și chiar să revină acasă.

Mesajul a fost lansat, ieri, într-o conferință de presă organizată la București, în care reprezentanții RePatriot au prezentat rezultate unui studiu sociologic denumit “Comunicarea cu românii de pretutindeni”. În același context  s-a anunțat organizarea Repatriot Summit 2021, la care vor participa peste 200 antreprenori români cu afaceri de succes în străinătate.  

Conform răspunsurilor la acest sondaj, peste o treime dintre cei chestionați comunică cel mai bine  cu ambasadele, 30 la sută cu bisericile din comunitățile respective, iar 25,7 la sută spun că au o comunicare bună cu administrațiile locale din România. Indiferent de cât timp sunt plecați în străinătate, de vârstă sau de nivelul de educație, românii din afara granițelor își doresc să știe ce se întâmplă în țară și mai ales de noutățile și oportunitățile din localitatea de unde au plecat. 54 la sută dintre membrii Diasporei vor să primească informații despre locurile frumoase din România care ar merita vizitate, iar peste 33% sunt interesați de locurile de muncă din România și oportunități de afaceri. Astfel, se poate estima că o parte însemnată dintre românii din Diaspora ar fi dispuși să revină în România dacă găsesc locuri de muncă corespunzătoare sau află despre oportunități de afaceri.

Inițiatorul RePatriot este antreprenorul Marius Bostan. Acesta a precizat, la conferința de presă de ieri, că “noi ne-am propus să conectăm cât mai bine Diaspora cu țara” și a adresat românilor care au plecat un îndemn cald: “Reîntoarceți-vă ochii spre România!”

“Am creat punţi de legătură care stimulează repatrierea mai multor români. Legătura mai bună a Diasporei cu țara ajută și companiile românești să pătrundă mai ușor în piețele internaționale”

Marius Bostan,

Inițiatorul RePatriot

Poate mai mult decât în România, Biserica are aici un rol în educarea și în menținerea spiritului românesc, pentru că e vorba de cetățeni care au ales sau au fost obligați să plece să lucreze și să trăiască în Occident. Un mesaj în acest sens a transmis preotul Dr. Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

“Implicarea Bisericii alături de antreprenorii buni, alături de funcționarii buni și onești ar putea reprezenta baza unei acțiuni de mai bună conectare și comunicare cu românii de pretutindeni”

Preot Dr. Nicolae Dascălu,

Consilier patriarhal

Pentru ca o astfel de inițiativă să aibă succes este nevoie de multă diplomație și „înțelegere a slăbiciunilor existente”, recunoaște reprezentantul Patriarhiei Române.

Românii au deprins cunoștințe valoroase în țările de adopție și sunt dispuși să facă transferul acestora către România și să se implice în proiecte care să ajute țară să se dezvolte, relevă sondajul de opinie realizat și prezentat de RePatriot.

Astfel, peste 54 la sută dintre cei plecați ar vrea să vină cu sfaturi și idei despre cum ar trebui făcute lucrurile în administrație, în timp ce peste 47 la sută sunt dispuși să vină cu soluții concrete la probleme sociale și economice. Un procent însemnat de români, de 25 la sută, sunt dispuși să transmită, să aducă în țară, cunoștințe tehnice și științifice dobândite în străinătate. 

O întrebare interesantă a fost dacă o comunicare mai bună, mai corectă, i-ar putea determina în mai mare măsură pe români să revină acasă. Peste 22 la sută dintre cei chestionați au răspuns afirmativ, iar 39 la sută spun că încă nu știu. Procentul celor aflați de 20-30 de ani în Diaspora și care declară că ar veni înapoi în țară este mai mare, de peste 33 la sută.

“Este cunoscut că avem o problemă de împăcare cu Diaspora la nivel politic și cetățenesc. Conflictul artificial creat, poate și pe un fondul istoric propagandistic de aplicare a moștenit de la regimului comunist, ar trebui închis cât mai rapid. Cum putem face asta? Comunicarea și conectarea acestora cu țara poate fi un ajutor major în vremuri în care realitatea este distorsionată, valorile sunt de multe ori inversate, iar oamenii buni parcă părăsesc câmpul de bătălie”, spun organizatorii.

Dragoș Anastasiu, coordonatorul – Repatriot Turism, consideră că „fiecare român din străinătate e un ambasador și poate promova România. Haideți să fiți turiști în România împreună cu prietenii din țara în care locuiți acum! Avem o țară minunată!”

Mesajul Repatriot se concentrează pe o conectare mai bună a românilor cu spirit antreprenorial, pentru că România oferă multe oportunități ce pot fi fructificate mai bine prin puntea făcută între mediul de afaceri național și cel din Diaspora.

“Invităm alături de noi toți românii din diaspora care vor să redescopere România autentică. În 6 iulie, la ora 19:00, avem un nou eveniment din seria Repatriot Turism Talks. Ediția a II-a, “Hai în Oltenia”, care va reuni antreprenori și profesioniști în turism din Oltenia, alături de autorități locale, pentru a discuta despre potențialul turistic al acestei regiuni”, a transmis Hilde Brandl,voluntar Repatriot.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă