4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, conferință comună cu președinții Bulgariei, Poloniei și Letoniei

Iohannis, conferință comună cu președinții Bulgariei, Poloniei și Letoniei

 

Declarația președintelui României din cadrul conferinței de presă:

“Am fost onorat să particip la cel de-al șaselea Summit al Inițiativei celor Trei Mări. După ediția de anul trecut, în format predominant virtual, din Estonia, astăzi am revenit la formatul clasic al Summitului, inclusiv în ce privește organizarea Forumului de Afaceri al Inițiativei.

Doresc să mulțumesc domnului Președinte Radev pentru succesul acestui eveniment, pe care îl apreciez și din perspectiva readucerii în acest an în zona Mării Negre a centrului decizional privind acțiunile Inițiativei, după Summitul și Forumul de Afaceri pe care le-am găzduit în România în 2018.

Întâlnirea la nivel înalt de astăzi a confirmat importanța în creștere a cooperării în acest format, care sprijină dezvoltarea economică a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est, sporind convergența și coeziunea europene și întărind relațiile transatlantice.     

Instrumentele de care dispune în prezent Inițiativa, la a căror creare România și-a adus o contribuție semnificativă prin Summitul de la București – precum lista de proiecte prioritare de interconectare, Fondul de Investiții și Forumul de Afaceri, dar și rețeaua Camerelor de Comerț din regiune – toate acestea încep să producă efecte.

În cadrul intervenției de azi am arătat, totodată, că dezvoltarea unui nivel parlamentar și a unui nivel local și regional al Inițiativei, care completează dimensiunea interguvernamentală a acesteia, este salutară.

Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne însă implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Inițiativei în cele trei domenii de bază: transport, energie și digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de așteptare din partea cetățenilor noștri, căruia activitățile din cadrul Inițiativei trebuie să îi răspundă adecvat în perioada următoare.

În contextul descris, am reafirmat atenția specială pe care țara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpathia, ca inițiative concrete, de o importanță economică majoră și cu valoare strategică adevărată pentru regiune.

Valoarea adăugată a Inițiativei rezidă și în capacitatea de sprijinire a eforturilor comune de construire a rezilienței strategice, asigurând interconectivitate îmbunătățită, economii mai puternice și perspectivele unei dezvoltări durabile și inteligente.

Din această perspectivă, am folosit prilejul de astăzi pentru a informa cu privire la inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, ca inițiativă a țării noastre care contribuie la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienței.

Pe acest fond, nu este surprinzător interesul crescut pentru activitățile Inițiativei din partea unui număr din ce în ce mai mare de state aparținând comunității transatlantice, pe care România îl salută și îl susține.

Rezultatele de astăzi confirmă astfel validitatea obiectivelor asumate cu succes la Summitul de la București din 2018, a căror implementare a fost continuată și prin prezentul Summit de la Sofia.

România rămâne ferm angajată în Inițiativa celor Trei Mări prin acțiune pragmatică și va susține pe mai departe soluții concrete în cadrul Inițiativei, care să contribuie la reducerea decalajelor și la consolidarea rezilienței în regiune, în beneficiul prosperității cetățenilor noștri.

În final, urez succes Președintelui Levits în organizarea următorului Summit!”

Cele mai citite

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Vântul puternic și ploile au făcut prăpăd în București. 82 de copaci doborâți și 69 de mașini distruse

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de...
Ultima oră
Pe aceeași temă