16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialPeste jumătate din solicitările de Anul Nou, pentru incendii

Peste jumătate din solicitările de Anul Nou, pentru incendii

Jumătate dintre intervențiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), adică 116, au fost pentru stingerea unor incendii, a precizat Ministerul de Interne, citat de Mediafax.

De asemenea, echipajele SMURD au răspuns la 804 solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. "Dintre acestea menționăm intervenția jandarmilor montani, a pompierilor și a celor de la Salvamont pentru salvarea a șapte persoane blocate în telescaun, în localitatea Săcele, judeţul Braşov, pe pârtia Bunloc. Persoanele salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Totodată, în urma unui apel primit prin sistemul 112, pompierii de la ISU Teleorman au intervenit pentru salvarea unui bărbat care căzuse pe un câmp în apropiere de localitatea Gălăteni. Bărbatul a fost preluat de SMURD, a primit îngrijiri medicale și a fost dus la Spitalul Județean Alexandria.

"Echipele SMURD au intervenit și în cazul unui bărbat care căzuse într-un lac din Moara Vlăsiei. Bărbatul a primit asistență medicală de specialitate, dar a refuzat spitalizarea, fiind în afara pericolului", a mai spus Dajbog.

La nivel național, au fost efectuate cinci misiuni aero-medicale pentru salvarea a patru adulți și a unui copil, aflați în stare critică, cei cinci pacienți fiind transportați la spital.

Şi Jandarmeria Montană a acordat, în ultimele 24 de ore, sprijin în 87 de cazuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă